4 iunie – miting la Tulcea

Confederaţiile sindicale din judeţul Tulcea împreună cu Liga judeteană a pensionarilor Tulcea au demarat o serie de proteste ce au în vedere respingerea în parlament a propunerii guvernamentale privind reducerea salariilor cu 25% pentru salariaţii din sistemul bugetar şi a pensiilor cu 15%.

Potrivit liderului Cartel Alfa la Tulcea, Petruş Solomencu, din partea confederaţiei pe care o reprezintă vor participa la miting peste 200 de membri de sindicat, marea lor majoritate din solida­ritate cu colegii bugetari.

În acest scop s-a organizat un miting de protest în faţa Prefecturii Tulcea, la care au putut participa circa trei sute de persoa­ne, sindicalişti şi pensionari.

Poate numărul manifestanţilor nu impresionează, dar vă zic că acest minus a fost compensat prin voinţă şi hotărâre. De la poliţişti, la cadre didactice; de la medici, la pensionari, toţi au fost prezenţi.

Am fost şi mi-a plăcut … chiar da! Există o vibraţie ce te cuprinde când stai în mijlocul unor oameni mai mult decât supăraţi şi … până şi eu, care sunt uşor indiferent, am simţit cât e de plăcut să faci parte dintr-un grup de protest!

11 thoughts on “4 iunie – miting la Tulcea

  1. Felicitari! Mai exista si tineri cu personalitate. Deja imi faceam probleme pentru ca o tara in care forta revolutionara o constituie pensionarii nu merita sa mai existe.

  2. Pai au fost tineri …

    Nu cred ca se amageste cineva crezand ca politistii de la miting erau cei grasi din spatele birourilor,chiar nu, ci erau cei pana in 30 de ani care-s constienti ca avansarea e la mare distanta pentru ei. 🙂

    Nu puteam sa-mi imaginez cum se simte disperarea din tipetele pensionarilor … vor realiza si restul categoriilor de luna viitoare cand intra in vigoare taierile si sa vezi atunci mitinguri 😉

  3. Felicitari pentru nsetiusrea Madalinei. Nu ne costa nimic sa dam o mina de ajutor unor oameni mai putin norocosi. Pe politicieni si pe stat nu ne putem baza pentru ca ei nu mai au suflet..sunt in lumea lor, unde functioneaza alte reguli: fac ceva doar daca au interes. Dar noi, nu vom fi nici mai saraci, nici mai slabi, daca sustinem o cauza nobila. Va provoc sa va solidarizati cu mine in ajutarea punctuala a copiilor si tinerilor care sunt pe punctul de a pierde cel mai pretios dar: viata. Pentru acesti oameni si pentru familiile lor vorbele frumoase nu ajuta. E nevoie de FAPTE. Daca statul le refuza cu cinismul obisnuit dreptul la viata, noi cei multi prin solidaritate putem sa-i ajutam sa recistige acest drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *