Oraşul catalan Lerida a decis interzicerea vălului islamic în instituţiile municipale!

Oraşul catalan Lerida (nord-est) a devenit primul din Spania care limitează portul vălului integral musulman, interzicându-l în toate instituţiile municipale.

Consiliul Municipal din Lerida a aprobat cu o largă majoritate un text „care limitează portul vălului integral şi accesoriilor care acoperă în totalitate faţa împiedicând identificarea, în clădirile municipalităţii”.

Decizia, adoptată la propunerea Partidului Naţionalist Catalan (CiU), a primit susţinerea Partidului Socialist şi Partidului Popular (PP).

Este vorba de prima decizie luată în Spania pentru limitarea portului vălului integral.

Primăria din Lerida a precizat că hotărârea are rolul „sensibilizării” localnicilor în sensul „respectării demnităţii femeilor, valorilor egalităţii şi toleranţei”.

CiU a explicat că a avut această iniţiativă în contextul prezenţei unor adepţi ai mişcării musulmane salafiste, prezenţă care a „facilitat răspândirea unor practici incompatibile cu principiile egalităţii sexelor şi respectării femeilor”.

Ministrul spaniol al Muncii, Celestino Corbacho, declara luni că susţine interzicerea vălului integral la locurile de muncă şi în sediile administrative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *