Orgolii portocalii!

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, are multe păcate, dar uite că are și câteva sclipiri de bun-simț în ceea ce privește relansarea economiei. El a propus introducerea impozitului diferenţiat pe venit şi reducerea impozitului pe profit la 10%. Nu ar mai fi fost nevoie nici de reducerea salariilor cu 25%, nici de creşterea TVA. Emil Boc a refuzat pe motiv că această măsură vine din partea PSD și nu dorește să le dea satisfacție.

Deşi declaraţiile oficiale ale premierului Boc şi ale miniştrilor PDL susţin că o soluţie mai bună decât ridicarea TVA la 24% nu exista, în şedinţele de vineri şi sâmbătă ale Coaliţiei a apărut o soluţie salvatoare, oferită de către ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Acesta a propus să se renunţe la cota unică de 16%, în favoarea introducerii impozitului diferenţiat pe venit şi să se reducă impozitul pe profit la 10%, astfel încât să se asigure şi creşterea economiei. Vlădescu a explicat, cu cifre, ca aceste două măsuri ar fi suficiente pentru salvarea bugetului şi pentru relansarea economiei, fără să mai fie nevoie de creşterea TVA sau de tăierea salariilor bugetarilor cu 25%.

Însă, aşa cum au dezvăluit surse guvernamentale pentru Jurnalul Național, ministrul Adriean Videanu şi premierul Emil Boc au respins vehement această variantă, pe motiv că ea este una dintre propunerile susţinute de către PSD.

„Vrei să îl faci pe Ponta mare om politic?”, ar fi replicat Videanu în cadrul discuţiilor, argumentând că o astfel de măsură ar da satisfacţie opoziţiei şi ar fi o recunoaştere a incompetenţei guvernului.

Înțelegeți? Pentru ei e doar un joc și până la urmă ce ar putea fi din moment ce au asigurat viitorul lor și a cel puțin trei generații. Adriean,din palatul lui, crezi că moare de grija profesorilor, medicilor și a pensionarilor? E doar un joc!

4 thoughts on “Orgolii portocalii!

  1. Stii ce inseamna impozitului diferentiat pe venit?
    Ca daca pe mine ma platesti cu 20.000 de ron. Punem pe hartie 10.000 si restul ii primesc direct in buzunar. Toti cei care au venituri mari vor cauta o portita de scapare. N-ai sa vezi vreun jucator de fotbal ca mai declara salarii de 200.000 Euro. Va avea 20.000 iar restul ii primeste cadou de la Becali, fara sa-i mai declare. Statul tot nu va castiga.

  2. Si atunci ce cifre a aratat Vladescu? Eu inteleg ce zici, dar asa ceva se aplica la foarte putini, poate la firmele mici si mijlocii, dar nu se umbla cu sacosa de bani la banci si multinationale … nici macar la stat. Aia cu salarii mari sa fie impozitati mai mult, e o chestie de bun-simt pana la urma, le-a ajuns ca au avut 16% niste 5 -6 ani, acum sa suporte putin peste 30 ca nu moare nimeni!

    Plus ca va fi mai mic impozitul pe profit, deci va stimula firmele sa faca bani … adica sa fie trecuti de catre economisti in hartii, nu sa se chinuie sa-i scoata din hartii ca sa nu plateasca taxe!

  3. Astia sunt cam cat de prosti le spune Basescu. Daca Basescu le zice nu vin si ei mai departe si zic nu. Mai ales Boc nu e instare nici sa respire din proprie initiativa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *