Admirație maximă pentru Dinamo București și Universitatea Craiova!

În campionatul românesc sunt două echipe care an de an își propun, dar niciodată nu reușesc să finalizeze. Aici nu e vina maseuzei, nu nu, ea face ce știe mai bine, e strict vina celui/celor care o mint că pot … că de vrut poate vor, cine știe!

Interesant e că nici măcar după a doua sau a treia nereușită nu se lasă descurajați, ba continuă, iar perseverența lor este de admirat! Cine ar fi crezut că poate exista așa multă speranță într-o persoană?

Și dă-i și țipă mai tare la fiecare nou început de campionat … da-le speranțe fraierilor și poate te poți păcăli înc-o dată și pe tine!

De când mă știu, Universitatea Craiova amenință cu luarea campionatului. Mai sus de locul 7 nu știu dacă au urcat vreodată, dar uite cum an de an revin cu entuziasm și dacă nu i-aș ști, mai că i-aș crede. Oare Oțelul Galați de ce nu face la fel?

Cel mai mult m-a amuzat anul când Mircea Rednic venise antrenor și a … retrogradat-o! Cum au revenit în prima liga amenințau cu luarea titlului și surpriză, nu l-au luat! Vreo 2 ani s-a bătut la retrogradare, dar asta nu l-a oprit pe Mititelu să spună că gată, anul ăsta e al nostru!

btw, își mai amintește cineva cum se tot lăuda cu echipa lui tânără și care în 1 – 2 ani o să … da, n-a făcut nimic, iar acum nu mai e nici tânără.

Deci stai, nici măcar n-au fost pe podium să zici că au pierdut titlul la mustață și speră ca la anu să le surâdă sorții …

Lasă, acum a venit Pițurcă antrenor, sigur îi face el campioni. Dar, oare pe câți ani e planul lui de la Craiova dacă la Steaua zicea că abia în al 3-lea an prevedea să ia campionatul?

Tot de când mă știu, Dinamo București vrea să joace în Champions League. Nu-mi amintesc ca în ultimii 15 ani să fi ajuns pe acolo, dar asta nu-i oprește să spere. Păi dacă Universitatea Craiova poate, ei ce-s mai proști? Că s-au făcut de râs în UEFA, nici nu mai contează, dar lasă că Champions League le trebuie și li se potrivește lor!

Acum o să plece și ultimul tren, pe care sigur nu-l prind, dar lasă că poate la anu sau anu următor sau …

Așa gândire pozitivă n-am mai întâlnit până acum, bravos băieți!

Update: Poza-i creație proprie și are haz doar în capul meu, cred, dar nu strică să dai un click pe ea!

2 thoughts on “Admirație maximă pentru Dinamo București și Universitatea Craiova!

  1. Nu, dar nici nu aud sa se laude. Urziceniul cu 5 etape inainte de finalul campionatului de acum 2 ani inca era rezervat, desi se vedea clar ca ajunge campioana!

    Vaslui dupa campionatul trecut, unde a iesit pe 3 putea sa spuna ca anul asta vroia titlul, dar a zis ca obiectivul e locul 2, acum s-au razgandit, dar astea doua zici ca in ciuda ne fac cu laudele lor.

    Rapid niciodata nu a zis ca gata, anul asta le-o tragem tuturor, abia acum au zis ca vor un loc de cupe europene. Strica niste modestie? Se pare ca la Mititelu si Borcea da!

    Nu vezi ca Dinamo se vede campioana pentru ca cica are cel mai bun atac din campionat? :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *