A dracu pielea pe Băsescu ăsta!

Update: Se putea ca Emil Boc să nu fie un cățel ce-l urmează orbește pe  stăpân?

După un protest leșinat al polițiștilor, uite cum vine el și ne anunță că renunță la serviciile Jandarmeriei și ale Poliției Rutiere și … ce?

Păi era următorul pas firesc pe care îl putea face. Am uitat cumva începutul?

A renunțat la serviciile medicale din România atunci când a ales să se opereze în străinătate. Norocul nostru, al românilor, este acela că și noi ne permitem să ne operăm în străinătate. Chiar și așa, vrem nu vrem, trebuie să renunțăm la puținii doctorii din România pentru că încă folosesc tehnici și aparate din al doilea RM.

La ceva timp a renunțat la serviciile profesorilor români. Oricum școala de aici scoate doar tâmpiți. Cine-l poate contrazice când ni se dau ca exemple cele două fete ale domniei sale? Ele au fost modelate de către școala românească și au ieșit niște … ce sunt ele! La ce să mai mergem și noi la școală când, plini de diplome, ajungem vânzători în mall? Lasă, tinichigii și ospătari putem ajunge și fără școală!

După a renunțat la serviciile funcționarilor publici. Și așa erau prea mulți și inutili, plus că el nu plătește taxe, deci la ce-s buni? Să rămână ai noștri cu ai noștri, atât! Un exemplu mai clar decât instituția publică în care trebuia să se facă restructurare și a fost dată afară femeia ce se ocupa de curățenie, pentru a rămâne în organigramă numărul optim de angajați, nici că putea dat.

Acum renunță la polițiști și jandarmi. Foarte bine, oricum de serviciile lor n-am beneficiat niciodată noi. Erau o grijă în plus, șpăgi și taxe de protecție, iar dacă președintele nu are nevoie, eu, un simplu om, ce nevoie să am?

Uite cum Traian Băsescu e și el un om obișnuit, iar noi ne făceam griji că a uitat de noi. Care este următoarea categorie socio-profesională la a cărei servicii va renunța?

[polldaddy poll=3823593]

2 thoughts on “A dracu pielea pe Băsescu ăsta!

  1. daca nu-i pe /fain, baga-l 😀

    tare comparatia, daca mai renunta la vreo 2 chestii cred ca renuntam noi la el. definitiv. o reusit sa infurie politistii, sper sa infurie armata … aia nu cred sa tranteasca doar caschete pe jos ^_^

  2. Este, dar nu prea-i bagat in seama 😀

    Legat de renuntare, parca trebuia sa o facem prin decembrie ca nu mi s-a parut ca mai merita un mandat, pana la urma ce rezultate a avut pentru a mai … in fine, foarte multi au zis ca da, deci uite-ne!

    Sa stii ca de ei uitasem, iar cum armata e si ea platita de la buget … -25% si pentru soldatii profesionisti! Ura Ura Ura!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *