Apa de ocean, un substitut natural al sângelui?

Apa de ocean diluată conţine aproape aceeaşi concentraţie de minerale şi microelemente ca şi plasma sanguină, iar conţinutul ei de sodiu se potriveşte cu cel al sângelui. Ea a fost folosită cu succes în cadrul testelor realizate pe animale ca substitut pentru transfuziile de sânge, însă testele la oameni întârzie destul de mult.

Nu mă mai închin în „catedrala medicinii moderne”. În zilele noastre, „Ei”, specialiştii din industria sănătăţii, controlează mai bine proviziile de sângele pentru a descoperi dacă este contaminat cu HIV, hepatită sau alte boli, dar produsele sanguine tot nu sunt complet sigure, nici măcar cu tehnologia noastră modernă. Ei nu pot steriliza sângele mai mult decât pot steriliza vaccinurile pentru a ucide toate „gângăniile” nedorite fără a distruge însăşi natura tuturor acestor produse. Ei testează sângele şi separă componentele sângelui prin intermediul acţiunii centrifugale şi a altor metode pentru a purifica aceste substanţe cât mai mult posibil, dar în continuare este imposibil pentru ei să promită sau să ofere un sânge sau produse sanguine complet sigure. Sângele este „viu”, nu poate fi sterilizat sau livrat antiseptic. Există nenumărate poveşti îngrozitoare referitoare la transfuzii, dar foarte rar auzim de ele.

Pe plan istoric, apa de ocean (plasma) a avut numeroase aplicaţii bazate pe conceptul reînnoirii, purificării şi regenerării fluidelor interne şi pe menţinerea echilibrului corpului. Ea s-a dovedit a fi un sprijin pentru celulă şi un regenerator al funcţiilor ei. Cât de importante sunt mineralele şi micromineralele în corpul uman? Mulţi cercetători, inclusiv dr. Joel Wallach, autorul casetei de mare succes: Dead Doctors Don’t Lie („Doctorii morţi nu mint”), susţin că absenţa unui singur mineral de care corpul are nevoie poate da naştere şi la 10 simptome specifice diverselor boli. Bineînţeles, o mare parte din medicina modernă încă mai dă vina pe microbi şi pe codul genetic pentru majoritatea bolilor umane, aşa că teoria „deficienţelor minerale” este în general ignorată. Dar dr. Wallach crede că o boală de inimă foarte des întâlnită, cardiomiopatia – o boală care a ucis mii de oameni de la atleţi profesionişti până la specialişti în boli de inimă, sau i-a făcut candidaţi pe lista de transplanturi cardiace – este cauzată de nimic altceva decât de o deficienţă de seleniu, care poate fi vindecată sau prevenită prin consumarea zilnică a unui supliment de seleniu ce valorează câţiva cenţi. Introduceţi apa de ocean – veriga lipsă în deficienţele nutriţionale esenţiale! Ea conţine toate mineralele şi micromineralele cunoscute, în formă organică şi în procentul necesar ţesuturilor umane – şi a fost prezentă tot timpul, ca un agent vindecător şi dătător de viaţă, ascunsă, deşi vizibilă din plin.

Un site complet asupra acestui subiect este http://oceanplasma.org, unde am descoperit că dr. Juergen Buche, era în plin proces de traducere din franceză în engleză a unei mari părţi din cercetările şi documentaţia originală referitoare la apa de ocean. Ceea ce am aflat m-a impresionat enorm şi a rezonat profund cu fobia mea referitoare la transfuzii. Am descoperit că au fost realizate experienţe pe câini vagabonzi pentru a se testa plasma oceanică (apa rece de ocean diluată şi filtrată) ca substitut pentru transfuzii. Într-un experiment, Rene Quinton şi echipa sa de medici au golit un câine de tot sângele său şi l-au înlocuit cu apă de mare izotonică (diluată). V-aţi gândit că acest câine ar fi trebuit să moară imediat, dar câinele a trăit. După transfuzie, în a doua zi, 50% din componentele specifice sângelui au reapărut. Până în cea de-a patra zi, aproape 100% din componentele sanguine lipsă au reapărut, ceea ce apare a fi o dovadă a fenomenului de transmutaţie biologică (o transformare a unui element în alt element). Nu numai că sângele s-a regenerat complet, dar curând după procedură câinele sărea ca un căţeluş, cu o vitalitate mai mare decât înainte şi a mai trăit mulţi ani după aceea. Gândiţi-vă ce ar însemna pentru întreaga lume un substitut pentru transfuziile de sânge, sigur, eficient şi prezent din abundenţă; fără efecte secundare, fără a fi necesară o potrivire a grupelor sanguine, fără a fi necesară efectuarea unor analize pentru descoperirea eventualilor agenţi patogeni şi în plus ar fi o adevărată plasmă ce conţine în sine însuşi proprietăţi vindecătoare deja demonstrate!

Ce s-a întâmplat cu acest nemaipomenit tratament marin? Primul Război Mondial a blocat cercetările medicale iar Quinton a fost recrutat. A murit în 1925. Aceste evenimente au întrerupt cumva continuitatea tratamentului marin în spitale şi clinici (multe spitale îl practicau). Oricum, tratamentul a fost dus mai departe de către colaboratorii săi şi de către adepţii săi ardenţi, şi a fost reînnoit după cel de-Al Doilea Război Mondial în mai multe ţări. Experimente pe animale în care s-a utilizat apa de ocean ca substitut pentru transfuzii au fost repetate în 1969 cu aceleaşi rezultate; dar de atunci „tratamentul marin” a fost folosit doar ca un agent terapeutic pentru oameni, mai mult ca un tratament de bază pentru bolile degenerative cronice. De asemenea a devenit cunoscut ca un supliment mineral lichid complet şi uşor de asimilat şi ca un supliment de microminerale folosit pentru remineralizare, pentru detoxifiere, pentru creşterea energiei şi pentru eliminarea stresului. Nu au fost niciodată realizate pe oameni experimente de înlocuire a transfuziilor sanguine cu apă de ocean. Cât despre proprietăţile vindecătoare ale apei de ocean, în atmosfera medicală restrictivă din zilele noastre, se poate face referire la apa de ocean doar ca la o „băutură minerală”.

Apa de ocean poate fi ingerată oral sau poate fi injectată. Cu toate acestea, procurarea apei de ocean necesară pentru consum nu este un lucru uşor; trebuie să aveţi cunoştinţele necesare şi echipamentul necesar. Apa de ocean diferă în compoziţie şi nu poate fi adunată la întâmplare. Pregătirea ei variază în funcţie de distanţa faţă de coastă, de climat şi de vegetaţia marină. În timpul întregului proces, de la ocean la sticlă, apa de ocean nu trebuie să atingă niciun fel de metal; trebuie menţinută rece deoarece încălzirea ei îi distruge proprietăţile fortifiante. Trebuie să fie transportată şi păstrată în vase de sticlă sau în containere de plastic. Apoi trebuie testată şi purificată la rece într-o manieră care previne alterarea ei şi păstrează neschimbată condiţia sa de soluţie vie.

Apa de ocean în starea sa originară şi primară avea doar un sfert din conţinutul salin pe care îl are acum şi acest lucru este încă reflectat în conţinutul salin al sângelui şi al lacrimilor. Oceanele au devenit mai concentrate de-a lungul timpului şi apele lor sunt acum mult prea sărate pentru a fi băute în cantităţi mari. Pentru a folosi apa de ocean ca plasmă sanguină trebuie diluată cu apă ultra-pură până ajunge la aceeaşi concentraţie ca cea a plasmei sanguine: mai exact 9 g de sare pe litru.

Articol extras din revista Nexus Magazine, Anul II, Numărul 9 (octombrie 2006 – ianuarie 2007)

5 thoughts on “Apa de ocean, un substitut natural al sângelui?

  1. presupun ca jumate din ce scrie acolo e pe bune, si anume apa de mare ar fi buna la ceva.

    dar asta e alt pretext pentru a vinde apa la sticla magica sau mai stiu eu ce…

  2. Jumate? Chiar tot. De ce nu ar fi asa cand omul este preponderent compus din apa? Nimeni nu cere bani pe apa minune, ea exista si ar fi mai ieftina decat recoltarea sangelui de la donatori.

    Lucrurile utile se gasesc in simplitate si vrei sa crezi sau nu in conspiratia farmaciilor, e treaba ta, dar ele impiedica raspnadirea multor remedii ce-s practic gratis. Nu la fel se intampla si cu petrolistii care blocheaza dezvoltarea energiei alternative? Exemplele pot continua.

    Citeste si asta:

    http://www.citynews.ro/cluj/chestiunea-zilei-15/sangele-nou-incolor-produs-de-clujeni-testat-pe-soricei-93203/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *