Nostradumbass*, oprește-te!

(click pentru mărire)

De la început trebuie precizat că tot ceea ce este cunoscut cu privire la viața, ocupațiile și scrierile lui Mihail Nostradamus (1503-1566) se potrivește perfect cu ceea ce Sfânta Scriptură definește a fi un „prooroc mincinos”. Sau în limbaj laic, șarlatan.

S-a născut (14 decembrie 1503) într-o familie de evrei, în St. Remy, Franța. Bunicii săi erau medici, iar tatăl notar. Și pentru ca să nu-și piardă dreptul de a profesa, în 1502, întreaga familie a fost nevoită să se convertească la catolicism. Cu toate acestea, creștinismul a rămas ceva străin pentru Nostradamus, deoarece el va arată un deosebit interes față de ocultism, un domeniu incompatibil cu noua lor religie.

Ca medic, se oferă voluntar pentru a îngriji victimele ciumei, boala care îi va răpi soția și cei doi copii. Multă vreme a fost un medic oarecare, asta până când a experimentat cu succes medicamente pe bază de plante, ceea ce i-a adus succesul.

Dar el nu a practicat numai medicina, ci și astrologia, spre a afla viitorul, preocupare despre care Sfântul Grigorie Teologul spune că „este o jignire adusă Providentei Divine”.

Nostradamus a tot vorbit despre o sursă întunecată, ocultă, a profețiilor sale. Nu de puține ori a folosit obiecte magice pentru a intra în transă și a prevedea viitorul. Mai mult, în timpul meditațiilor folosea nucșoară – o plantă ușor halucinogenă și care stimulează imaginația.

Nostradumbass, acea persoană care încearcă, pe baza catrenelor lui Nostradamus, să dovedească exactitatea profețiilor, nu face altceva decât să le explice prin contextul istoric, căutând evenimente care par a se potrivi. În cele mai multe situații, interpretările sunt subiective și tendențioase. Asta pentru că toate predicțiile sale au fost exprimate atât de vag și nedefinit, încât ar putea corespunde unui număr extrem de mare de variante posibile.

Și să nu uităm că niciun tâlcuitor al catrenelor lui Nostradamus nu a făcut nici macar o singură predicție reală folosindu-se de „profețiile” acestuia. (a se vedea poza de la începutul postării)

________________________________________

*a person who has amazing, Nostradamus-like powers of stupidity. One with the ability to foretell the obvious future.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *