Împreună suntem unul

Orice întâlnire cu un semen trebuie văzută ca un dar din partea lui Dumnezeu. Nu trebuie să trecem niciodată nepăsători pe lângă oamenii pe care îi întâlnim. Și tratând oamenii ca pe daruri din partea lui Dumnezeu, vom avea șansa ca deodată să simțim că inima bate altfel în apropierea unei anumite persoane. Nu putem explica misterul. Dar suntem datori să luam act. Să facem fapte care să demonstreze că iubim.

Dacă ai primit răspuns la iubire, nu trebuie să te mai gândești că poate există în lume o persoană capabilă să te iubească mai mult decât o face cea din prezent. Există un paradox. Ca ea să ajungă să te iubeasca mai mult, trebuie ca tu să o iubești mai mult. Mai bine zis, pe măsură ce crește iubirea ta față de ea, crește și prețuirea ei față de tine.

Suntem diferiți, nu trebuie să ne căutăm pe noi înșine în alții pentru a spune că ne potrivim. Și nici nu trebuie să încercăm să facem din cel de lângă noi o copie a ființei noastre. Mi-a plăcut tare mult ce a spus părintele Pantelimon de la Mânăstirea Oașa:

Trebuie să iubești cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt.

Asta înseamnă să nu ieși în întâmpinarea celui pe care îl iubești decât iubind dumnezeiește și să nu vezi în celălalt ceva finit. Prin Dumnezeu tot timpul vom descoperi în cel iubit mereu ceva nou care să ne bucure. De aceea niciodată nu vom putea spune ca ne-am săturat sau plictisit de cel iubit.

Să învățăm să iubim înainte de toate pe celălalt și să încetăm să ne mai iubim pe noi înșine prin celălalt. Să învățăm să ne dăruim.

În iubire nu există scuză pentru a nu te dărui. Trebuie să te dăruiești chiar și atunci când te simți lipsit de putere, când crezi că vei sfărși dacă vei mai face un gest de iubire. Dacă ai în tine permanent dorința de face totul pentru cel iubit, Dumnezeu va veni și îți va da putere chiar atunci când ajungi să crezi că nu mai poți face nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *