CT 09 PGA

În parcare la Coral Plaza Mall până și locurile destinate persoanelor cu handicap și femeilor însărcinate erau ocupate.

Am văzut-o, am înjurat în gând și i-am făcut două poze. Într-un final am găsit o jumătate de loc de parcare și am blocat pe cineva (nu știu de ce nu mi-a trecut prin cap să-l blochez pe el) în ideea că oricum mă întorc repede.

Când am trecut pe lângă ea, de data asta pe jos, dintr-o mașină ce era parcată înainte să ajung eu, a coborât o tipă însoțită de, bănuiesc, mama ei. Tipa s-a dus glonț la mașina din poza și i-a lipit un post-it pe geamul din stânga. Probabil impulsionată de faptul că mi-am făcut timp să-i fac poză mașinii. Când m-am intors am trecut să văd mesajul. „Învață să parchezi!”. Meh, femei. Uite de ce nu te poti baza pe ele. Din toate lucrurile ce le poți spune, de ce Dumnezeu i-ai da un sfat atât de sec? Nu aveam post-it, pix sau curaj că i-aș fi scris eu ceva ce nu poate fi citit miercurea și vinerea. Vorba vine _curaj_ că dacă stau bine să mă gândesc nu poate fi decât mașina unei puștoaice platinată și posesoare de UGG-uri.

Lăsând asta, la Billa au o promoție la Cola. La 2 sticle de 2L primești un puzzle (89 piese) și totul la 8.89 sau 8.99 lei. Ceva în genul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *