Despre caracterul obligatoriu al orei de religie

CEDO nu consideră o problemă caracterul obligatoriu al orei de religie, constatând faptul că „în Europa, învăţământul religios este profund legat de învăţământul secular”. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007) doar în trei state religia nu este predată în şcolile publice (Franţa, Albania şi Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opţională (conform celor reţinute de CEDO în 9 octombrie 2007, cu ocazia judecării cauzei „Hasan şi Eylem Zengin contra Turciei”, paragraful 30).

Doar două condiţii se cer respectate de statele care prevăd caracterul obligatoriu al orei de religie: să poată obţine o scutire de participare, în situaţia în care respectivul învăţământ are un caracter confesional accentuat (cauza „Folgero contra Norvegiei”), iar scutirea de a participa să nu implice obligaţia de a motiva în vreun fel solicitarea respectivă (cauza „Hasan şi Eylem Zengin contra Turciei”). Cele două condiţii sunt pe deplin respectate în România, fiind prevăzute în Constituția României și în Legea Educației Naționale nr. 1/2011, articolul 18: religia are caracter obligatoriu în oferta curriculară a școlii, dar opțiunea pentru frecventarea acestei discipline aparține elevului major, respectiv părinților sau tutorilor legali instituiți pentru elevii minori.

Prin urmare, opiniile unor pretinşi experţi din România în respectarea drepturilor omului nu au nici o legătură cu realitatea din Europa. România, prin tradiţia şi istoria ei europeană, se numără printre statele care asigură libertatea învățământului religios, datorită contribuției educației religioase la formarea și educarea tinerei generații în spiritul valorilor autentice. În acest sens, cercetarea națională realizată în cadrul Institutului de Științe ale Educației, arată că pentru 85% dintre tinerii din România credința religioasă constituie o valoare fundamentală cu o importanță decisivă în viața proprie (a se vedea studiul: Monica Cuciureanu și Simona Velea, coordonatori, Educația moral—religioasă în sistemul de educație din România, Bucureşti, Editura Didactică și Pedagogică, 2012).

Deci, atât legislația română, cât și practica europeană sunt în favoarea menținerii orei de religie în școlile publice.

2 thoughts on “Despre caracterul obligatoriu al orei de religie

  1. Tot mesajul este un nonsens: va sa zica ora de religie are un caracter obligatoriu, dar oricine poate obtine o scutire de participare, fara sa fie obligat sa dea vreun motiv pentru asta. Ce stupizenie!!

  2. Ba trebuie motivat, stiu din experienta. In scris nu, social(secretariat, directoare, diriginti, etc) da: dar cum, un ortodox de-al nostru, ateu?; am avut nenumarate probleme pe tema si pana la urma m-am lasat.

    Studiul ala din 2012 cu credinta trebuie analizat in detaliu, un lucru interesant e aici, credinta scade de la sat inspre oras, de la femei inspre barbati, de la un nivel precar de educatie la scolit; semn ca la procetanjul ala cu tineri apar anumite intrebari legate de mentalitatea sexului sau nivel de educatie.

    Ca de obicei argumentele sunt proaste, fie studii scoase din context sau „daca 25 din statele membre UE beau detergent, de ce sa nu bem si noi, doar e european”, care-i o eroare de judecata extrema; iar aia cu „discriminare”.. copiii nu se simt discriminati, self-awareness la nivelul asta(ideologic) apare dupa scoala. Copiii sunt si vor fi naivi, vor lua orice drept bun, pana la o anumita varsta. Avand in vedere rata de picare bac, posibil pana la 30 de ani, mai luam in calcul si ca Ortodoxia, Steaua, Semintele si alti zei sunt Roman-esti, nu vad prea curand frustrari, cum sa nu vrei sa fii roman.

    Unrelated, cum i se spune doliului in popor? Doliu e un neologism din franceza, presupun ca-i un cuvant mai vechi pentru imbracat in negru, care anume?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *