Noi, tinerii, terbuie să fim îndrăzneţi, dar nu necugetaţi

Se povestește că Helios, zeul soarelui, așezat în palatul său de fildeș transparent și strălucitor, a fost atât de fericit când l-a revăzut pe fiul său Phaethon, încât i-a promis acestuia împlinirea oricărei dorințe. Nimeni pe pământ, s-a plâns tânărul, nu-l crede când povestește cine-i este tată. Din acest motiv, spune Phaethon, el vrea să dovedească tuturor că el, fiul zeului, este mai tare decât toți cei care n-au vrut să-l creadă.

Phaethon nu și-a dorit altceva decât să conducă el, pentru o zi, carul cu cai înaripați ce poartă soarele peste orele zilei, de la urcușul răsăritului pănă la clipa din urmă a amurgului. Lucru greu de reușit numai prin puterea și curajul tinereții. Caii înaripați sunt nărăvași și dacă trăsura urcă prea mult, departe de pământ, acesta rămâne fără binecuvântarea luminii și a căldurii de la soare. Dacă, dimpotrivă, carul urcă prea puțin, arșița devine de nesuportat, pământul se usucă, își pierde viața, se pârjolește. Dar Phaethon e de neoprit și promisiunea tatălui sfântă, imposibil de luat înapoi. În ziua aceea soarele nu s-a mai urcat destul de mult pe cer, caii înaripați n-au ascultat de noul stăpân și-n pârjolul ce a urmat, o parte din Africa s-a schimbat în deșert. Ar fi fost și mai rău dacă Zeus nu l-ar fi oprit pe Phaethon, aruncându-l fără viață în râul Eridan. De atunci, din acea zi de pomină, deasupra Cretei cerul este luminat, în pragul dimineții și la lăsatul nopții, de o stea care strălucește cu totul aparte. Ea aduce aminte oamenilor de Phaethon, de cutezanța și de greșeala lui ireparabilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *