Duminica Ortodoxiei la Atena

Ortodoxia de pretutindeni a fost în sărbătoare duminica trecută, aniversând victoria Bisericii împotriva iconoclasmului şi implicit a tuturor ereziilor din istorie şi confirmarea şi mărturisirea credinţei celei adevărate care duce la mântuire.

La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de Preafericitul Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii, a participat Preşedintele Greciei, Karolos Papoulias. Slujba a avut loc la Biserica Sfântului Dionisie Areopagitul din Atena. Alături de primatul ortodox al Greciei au fost mai mulţi mitropoliţi greci.

În timpul Liturghiei, preşedintele elen a citit solemn Simbolul de Credinţă (Crezul) şi Rugăciunea domnească Tatăl nostru.

Printre participanţi, menţionăm mai mulţi miniştri, primarul Atenei, parlamentari, oameni politici şi sute de credincioşi din întreaga Grecie.

5 thoughts on “Duminica Ortodoxiei la Atena

  1. Ar fi bine daca ai explica pentru toti necredinciosii cum se face ca anul asta e mai mult de o saptamana intre Pastele catolic si cel ortodox.

  2. formula de calculare nu este „in fiecare an face la o sapt dupa ce au catolicii”. 🙂

  3. Question: Daca Craciunul cade mereu in aceeasi zi in toate religiile, in particular si in cea ortodoxa si in cea catolica, de ce ziua de Inviere a Domnului e diferita?

  4. despre alegerea datei Craciunului

    despre cum se calcuzeaza data Pastilor la catolici si ortodocsi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *