„Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”

Astăzi este momentul consfințit de calendarul bisericesc ca fiind cel al începutului propovăduirii Domnului. Cu acest cuvânt – „pocaiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!” – a început a grăi în pustiul Iudeii ultimul dintre proorocii iudeilor, tot cu acest cuvant începe și Hristos.

Pocăința înseamnă întoarcerea cu fața spre Dumnezeu, înseamnă că omul se deschide spre dialogul cu Acesta, dar de pe poziția sa, cea de ființă căzută. Prin acest dialog, prin asumarea smerită a stării de păcătoșenie, omul se tot ridică până ajunge a sta față în față cu Dumnezeu.

Opusul pocăinței este întoarcerea cu spatele, ignorarea sau sfidarea lui Dumnezeu (ca atunci când cineva îți vorbește, iar tu refuzi dialogul, il ignori pe celălalt ca și cum n-ar exista sau, în cel mai bun caz, nu ar conta pentru tine).

Îngerii căzuți, ne spun Sfinții Părinți, nu se mai pot pocăi. Spre deosebire de om, diavolul a căzut nefiind ispitit de cineva din afară, ci din voia proprie, în deplină cunoștință de cauză. Ei știu că există Dumnezeu, chiar și după cădere au dialogat cu El (cum vedem în cartea Iov sau în Evanghelii). Ei „cred și se cutremură”. Cu toate acestea, Îl refuză pe Dumnezeu în continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *