La restaurantul lăudat să nu te duci flămând!

La începutul lunii decembrie, cu o investiție de 1 mil euro (zice investitorul) a apărut în Tulcea primul restaurant chinezesc. 2 Dragoni, îi zice.

Cu totul adus din China, inclusiv bucătarul, aveam așteptări. Dar răbdare.

1 mil de euro ca să arate ca un fast-food? Pare-se că da. Cel puțin mesele sunt cum trebuie, adică se rotește mijlocul. Mâncarea? Ei bine, banală. Vroiam să mănânc rât de porc, degete de maimută, coadă de pisică, ochi de raton etc.

Și am mâncat niște legume și crab de calitate îndoielnică. Lucruri chinezești, normal. Maioneza? Cea de la shaormerie dacă ar fi un +A, asta era un -D. Icrele? Ale unui pește de acvariu. Cum să ai icre nasoale în Tulcea? „Sarmalele” de vită = meh, nimic spectaculos.

Ceaiul din 5 plante a fost … deosebit. La prima înghițitură mi s-a zburlit tot părul de pe mine. La a doua am simțit că cel rău mi-a intrat pe gură în stomac. Fum și pucioasă, nimic altceva.

Poate nu înțeleg eu cultura asiatică, dar bucătăria lor e de doi lei. M-ar fi atras și aș fi repetat experiența dacă aveau chestii exotice … nas umed de câine, șarpe sau caracatițe pe care să le mănânci de vii, dar nu. Așa că am plecat mai flămând și mai sărac decât am intrat. Și m-am dus și am mâncat o tochitură dobrogeană așa cum trebuie și aia a fost.

Detaliu: Am aflu că bucătarul sef este un filipinez specializat în bucatărie chinezească.

2 dragoni tulcea

14 thoughts on “La restaurantul lăudat să nu te duci flămând!

  1. Imi pare rau pentru cele ce le voi zice..dar dumneavoastra sunteti inca un clar exemplu al faptului ca locuitorii orasului Tulcea sunt condusi de legile shaormei. Paradoxal totusi, simtiti nevoia de ceva mai sofisticat, o mancare accesibila doar celor cu papile gustative… Rafinate! Trist, si putin cam penibil.. In loc sa ajutam la promovarea diversitatii..oameni ca dumneavoastra tipati „unde-mi sunt micii, mainea si shaorma mea cu di toati.”

  2. Reciteste ce am scris. Unde e mancare sofisticata cand au lucruri banale pe care le intalnesti, culmea, si la un fast food. Ai sarit peste pasajul in care spuneam ca vreau ceva sofisticat si nu iarba taiata fasii?

  3. .. Nu iau fiecare detaliu in parte pentru ca nu ii gasesc rostul. Termenul de „fast food” nu poate fi atribuit macar nici prin definitia lui.. Doriti „nas de caine umed” ? Va sugerez sa vizitati un restaurant cu specific in Bucuresti , sa nu mai stiti pe unde sa scoateti mancarea tocmai savurata pe masura asteptarilor dumneavoastra cand veti vedea nota de plata. Va apreciez tentativa de umor din articol… Pacat ca lipseste cu desavarsire.
    In orice caz, dreptul va apartine, este un blog personal. Doar ca mentionez, in calitate de cititor trecator.. „Caterinca” cu porniri revoltatoare este putin cam .. imorala si totodata lipsita de bun gust.(ca tocanita dumneavoastra dobrogeana, dupa cum sustineati) Multumesc.

  4. Adina Iancu, iti multumesc pentru comm si poate iti vei schimba statutul din cititor trecator in unul ocazional.

    Polemica a plecat de la faptul ca cica nu promovez diversitatea si ca ma multumesc cu shaorma sau ceva … la faptul ca daca vreu diversitate sa mananci in bucuresti si sa platesc mult pt asta. Pai ori e restaurant chinezesc ori nu e? Locul unde se afla e irelevant. Adica daca e in tulcea nu mai trebuie sa am nas umed de caine, ci iarba si maioneza de 2 lei? In fine, nu cred ca ajungem nicaieri, cerc e ca mie mi-a lasat o impresie proasta pt ca una e sigla si altceva e in interior, iar gustul este oribil nu pentru ca este exotic si nu-l inteleg, ci pentru ca e facut din lucruri ieftine, dar la preturi ceva mai piperate.

  5. Daca prin termenul „restaurant cu specific culinar asiatic” se intelege – strict- restaurant chinezesc, atunci cred ca ar trebui sa-mi redobandesc noutiunile de geografie! Cine stie cate si mai cate au cucerit chinezii de cand m-am lasat de scoala! Asa ca draga domnule, doritor de oua clocite, si miriapozi pe bat, burger-i din sange de porc, fetusi de diferite feluri ( prajiti ori cruzi ), pentru a-ti satisface curiozitatile gastronomice du-te-n … China!

  6. Nu stiu pe unde ati mai mancat dvs asiatic incat sa aveti un termen de comparatie solid, dar va spun din proprie experienta, si din restaurantele incercate de mine, 2 Dragoni s-a ridicat peste masura asteptarilor mele. Personal amabil, curatenie, terasa dragutica, iar mancarea, nu vreau sa fiu ipocrit, chiar bună.
    E posibil sa fiu influentat de faptul ca am pasit in restaurantul lor indemnat de niste oameni care au mancat cele mai bune lucruri prin doate colturile lumii, si au o bogata experienta in ce priveste preparatele din peste si fructe de mare, si am pasit cu o oarecare incertitudine si asteptari mici, tocmai sa nu gasesc gatit in farfurie un sobolan sau niste cozi de caine.
    Dar sincer, face de rusine cateva restaurante destul de apreciate de prin țară. Iar cu celebra mizerie Chopstix, cu ale sale preturi mari si calitate indoielnica, sterge pe jos.
    Tinand cont de faptul ca Dobrogea este cel mai proliferant taram romanesc in ceea ce priveste diversitatea etnica, culturala, da, restaurantul 2 Dragoni isi are un binemeritat loc aici.

  7. Ma bucur ca lucrurile s-au schimbat in tine, totusi trebuie tinut cont de faptul ca textul de mai sus a fost scris in ianuarie 2014 cand (poate!?) inca erau la inceput.

    Voi face cat de curand o noua vizita pentru ca mi-ati starnit curiozitatea.

  8. Buna, am dat intamplator de blog.

    Mi se pare penibil de aiurea ce ai scris, dovedesti ca esti putin cam taran trecut granita de 2 ori doar pana la Roma, cu autocarul.
    Adica1, tu probabil cand auzi de bucatarie chinezeasca, te gandesti imediat: BA AIA MANANCA PISICI!”
    Adica2, poate nu e pe placul tau, sa ai niste asteptari inainte sa te informezi (au meniu online), mi se pare o prostie. Eu inainte sa vizitez un loc nou, ma uit de 1000 de ori la review-uri, commenturi, etc.

    Putin informatie inainte nu strica nimanui. Faptul ca este singurul din Tulcea de specialitate si nu-ti permite tie sa faci o comparatie, asta nu inseamna ca trebuie sa reactionezi asa. Persoanele care stiu, nu au fost nemultumite.
    fructele de mare, orezul cu scoici, aripioarele de pui cu sos picant, rulourile de primavara, etc. sunt foarte bune.
    Eu zic sa-i mai dai o sansa acum in 2017, asta daca nu esti pe la Roma :D.

  9. Observi ca e scris in ianuarie 2014, da?

    De dragul tau am fost zilele trecute … si la fel. Orezul oribil. Nu ca oribil, ce ai putea gresi la el, e orez, deci sa zicem ok. Puiul din el ok. Vita picanta … ei bine, veche. Foarte veche si nu-mi zi ca marinata. Picanta, da, deci ok pentru mine care mananc condimentat, dar nu este suficient.

    Nu am mancat tot nu pentru ca era atat de mult, ci pentru ca nu mi-a placut. Nici acum nu am stat s averific din 1000 de surse ca poate am si alte lucruri mai importante de facut. Adica merg sa mananc, nu merg sa ma operez de hernie de disc si trebuie sa stiu totul despre procedura si cine ma opereaza.

    Nu doar ca nu e pe placul meu, e un restaurant chinezesc de provincie si balcanic.

    Cafeaua buna. Coca – cola la fel.

    Au meniul zilei la 19 lei, si ca si data trecuta, noi eram singurii clienti, atat de popular este … probabil pentru ca-i atat de buna mancarea.

  10. Un articol usor acid-caustic… Foarte la obiect!
    Suntem pribegi prin lume de 28 de ani si nu ne-am obisnuit cu rahaturile de la „Fast food”… De fapt si cei nascuti aici au inceput sa ocoleasca „inovatiile” culinare!
    Cinstit, nu ma astept la preparate gastronomice „a la” Pastorel, dar din toate „bucatariile” orientale, singura de acceptat ar fi cea… Indiana!
    Felicitari pentru articol, nu oricine poate aprecia umorul caustic!
    Celor carora nu le place ce-ati scris… Sa mearga la McDonald!!! {:-o

  11. Daca ati vedea cum se gateste si cum miroase in bucătărie, nu cred ca ati mai manca. Monoglutamat la greu…mizerie…vechituri…bleah! Hepatita sigura!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *