Veniți, iubitorilor de pomană!

În „Ștefan cel Mare și Sfânt-portret în legendă” (editată de Sfânta Mănăstire Putna) este o întâmplare parcă mai frumoasă decât restul:

Ştefan cel Mare şi Sfânt, după bătălia de la Războieni, a intrat într-un sat tocmai când aducea preotul un om la groapă. După năsălia mortului nu era lume deloc. Se vede că cel ce murise era sărac, ori n-avea neamuri.

Ştefan Vodă, când a văzut aşa, a cumpărat repede nişte testemele (prosoape) de-a pus la prapur şi lumânări, iar colacii i-a pus într-un coş mare împletit numai cu fire de aur. Coşu-l ducea în urma mortului însuşi Vodă şi cu un general de-al lui.

Oamenii, când au văzut colacii cei mari şi frumoşi, au început a se strânge ca de pe loc şi ei, mergând după sicriu smeriţi şi cu capetele plecate.

Ştefan Vodă a început să plângă şi să se roage pentru odihna sufletului lui. De-acolo a dat bani celui ce săpase groapa şi colacii i-a împărţit preotului, dascălului şi groparilor, iar celorlalţi oameni nu le-a dat nici o fărâmitură de colac, pentru că n-au venit din capul locului după mort, ci numai de dragostea pomenilor.

Mai românesc de atât nu știu ce putea fi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *