De ce Sfinții nu zâmbesc în icoanele ortodoxe?

iisus hristosPictura bizantină este total diferită de pictura senzuală care este perfectă în frumosul exterior. Icoanele urmăresc un scop pasiv, acela de a oferi fericirea în exclusivitate minții și de aici disprețul pentru formă, pentru frumusețea senzuală.

Icoanele ortodoxe (în majoritate, bizantine) au anumite trăsături care le fac unice:

1. absenţa realismului – nu sunt păstrate proporţiile logice

2. mărimea fiecărui personaj din icoană, în comparaţie cu celelalte este determinată de semnificaţia şi importanţa fiecăruia

3. culorile nu sunt alese la întâmplare, având o simbolistică – albul este simbolul curăţiei, al păcii, dar şi al atotştiinţei dumnezeieşti, roşul simbolizează jertfa, iubirea, dar şi focul nestins al iadului, negrul semnifică moartea, maroul este semnul smereniei, al sărăciei, auriul simbolizează harul divin, verdele, renaşterea spirituală, albastrul deschis este credinţa, întinderea cerului, iar cel închis simbolizează taina petrecerii dumnezeieşti a Sfintei Treimi

4. accentul nu cade pe frumuseţea trupească, ci pe cea duhovnicească, exprimată prin chipul personajelor, care sunt transfigurate; anatomia este deformată într-un mod voit (domină faţa sfântului; ochii, oglinda sufletului, sunt mari, exprimând puritatea sufletească, dar şi vederea lui Hristos pe care sfinţii au dobândit-o; gura, în schimb, fiind mică, arătând faptul că sfinţii s-au distanţat de plăcerile materiale); iar aureola sau nimbul simbolizează prezenţa harului divin.

Persoanele sfinte sunt redate frontal. În felul acesta, ele sunt puse într-o relație directă cu privitorul – niciodată nu o să vedem în iconografie sfinți în poziție de profil. Acele figuri în profil întâlnite în compoziții nu sunt sfinți și nu au aureolă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *