Mi-am pus armura și am plecat la război!

De o săptămână mă lupt cu punerea în legalitate a tuturor cafenelelor, restaurantelor și locurile pe care le bântui destul de des.

Sigur, este posibil să încep să-mi beau cafeaua la tonomatul benzinăriilor, dar m-am săturat de străzi jalnice ce-s pline de mașini de teren. Da, anteprenorii din orașele de provincie au mașini de +50k euro, cu accent pe mașini, prin eschivarea de la plata impozitelor. Și n-aș avea o problemă cu asta dacă străzile ar fi practicabile, spitalele decente și școlile mai puțin scorojite.

Și să încep cu începutul. Nu cred că i s-a întâmplat cuiva să-și cumpere un tricou, o priză, un telefon și să nu primească bon. Sau să pună benzină. Sau să-și încarce cartela, plătească excursia etc, dar sigur toți am fost la spălătorii auto, shaormerii, cafenele și restaurante unde nu am primit. Și mereu este așa. Atenție!, cafenelele și restaurantele vin cu nota de plată, niciodată cu bon fiscal. Și nu-i tot aia.

Și este foarte simplu să-ți dai seama că nu dau bonuri, durează mult să-l aducă. Dacă ar bate des ar ști codul cafelei, sucului, apei sau ar ști pe ce să apese. Plus, fiecare bon are un număr, dar ajungem imediat și acolo.

Ei bine, eu am început să cer bon. Se fâstâcesc, cheamă pe cineva care se pricepe și apar cu el.

Legat de „cruciada” mea, nu a pornit cu loteria. Cele mai multe nici nu le păstrez, dar vreau să aduc localurile în legalitate. Pe cât pot, ofc. Iar armata mea câștigă soldați pe zi ce trece. Mai toți prietenii mei fac asta din diverse motive. De exemplu am un prieten ce are o agenție de turism și-i sătul de câte taxe plătește, iar alții se scaldă în bani din evaziune, păi e corect?

Țin minte prima cafenea unde am cerut bon. Eram noi 4 – 5 la „birou”. Cred că am mai povestit de cafeneaua asta. Îi ziceam din perioada liceului așa pentru că mai toată ziua eram acolo.

Să fi fost consumația 40 – 50 lei, n-am idee, dar nu mult. Vine nota de plată, dar cerem și bon. Barmanul, puștan de liceu, se panicase. L-a sunat pe șef care a venit cu o casa de marcat cum n-am văzut niciodată, zici că era mașina timpului. S-a scuzat că a avut-o la reparat. A bătut săracu la ea 15 min și la plecare ne-a dat 5 bonuri. Nu exagerez, 5. Pe fiecare era trecuta o cafea sau o apă. Asta că să vă faceți o idee.

Mai zilele trecute am fost să mâncam pește. Toată nota 340 și mărut. Plătim suma + ciubuc, dar cerem bon. Vine bonul de 250 or so. Normal că am cerut diferența de bani. Păi de ce să plătim 350 când bonul e de 240? Bine, glume că sunam la 0-800-ANAF … mai vine ospătărița cu un bon de 50 lei. Tot nu ieșea suma. Vine șeful restaurantului. Ce zic restaurant, era complex cu locuri de cazare și tot tacâmu. Se auzea de la bar, „bate și tu ceva, orice, numai să iasă suma.”, dar a auzit ceva mai tare „șefule, nu orice, ci ce am consumat!”. A venit și al treilea bon cu diferența. Era numai apă plată pe el, deși noi nu consumasem atât, dar n-am mai stat că deja era 17 ceasul și aveam drum lung spre casă. A, era bonul nr. 6. Noi eram clienții numărul 6 (și 7 și 8, deh, 3 bonuri) pe ziua aia când numai cât am stat s-au ocupat și eliberat 10 mese.

Ieri la cafeneaua unde merg ceva mai des de câteva luni. Am cerut bon și mi s-a adus. Accent pe „am cerut”. Pare-se că nu le-a intrat în obișnuință să facă asta și ar trebui că este cafeneaua de la parterul celui mai cunoscut hotel din oraș.

Azi la o altă cafenea. Cer bonul. Ospătărița îmi arată spre nota de plată și înțelege greu că eu vreau bonul. Asta ca să vă dați seama cât de legal este totul. Nu mai intru în chestii de genu cum sunt angajate, plătite, dacă sunt respectate restul regulilor, vorbesc de cel mai banal lucru, să primesc o dovadă că am plătit un serviciu ce mi-a fost oferit.

Vine bonul, plătesc, și văd că-i bonul nr 2 la orele 14. Ce se întâmplă? Păi its elementary, my dear Watson! Așa, după ce plătesc nu plec că-s sunat de un amic că vine și el la cafea. Ne mutăm la alta masă, alta consumație. Apare și un al treilea. La final vine nota. Eu cer și bonul. Ospătărița râde, dar se duce la colega să-l scoată că ea nu știe. Asta după ce cere nota de plată că nu mai știa ce am comandat. Vine cu bonul, dar aduce și 5 lei înapoi. Nu a păstrat bacșișul. Mă uit la bon, nr 9. Păi da, așa da. De la mine și până iar la mine a trecut toate consumațiile prin casa de marcat. Când a debarasat masa nu a luat cei 5 lei deși îi lăsasem acolo. Nu știu ce a fost în capul ei sau a șefului pe care probabil l-a sunat, dar s-or fi gândit că și aia trebuie trecuți pe un bon așa că mai bine nu-i ia ca să fie safe.

Vă dați seama că o cafenea face zilnic 2000 lei și ei la final de zi declară maxim 20? Și înmulțiți cu zilele, lunile, anii de când sunt deschise.

Din nou, nu intru în finețuri de unde au băuturile, cum intra în gestiune sau cum ies, dacă au facturi pentru ele & co.

Uite așa au ajuns să fie închise shaormeriile din centru orașului, dar agenții de la antifraudă nu-s mereu peste tot, este de datoria noastră să-i aducem în legalitate pe semenii noștri.

cincin shaorma tulcea

Poftim de la Tulcea: Perchezitii in judetul Tulcea intr-un dosar de evaziune fiscala cu un prejudiciu de aproximativ 3 milioane de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *