1 mai 2015

Totul să fie spontan, asta-i pohta ce-o pohtesc! Și dacă stau să mă gândesc, nici nu-i atât de complicat să-ți potolești „pohta” asta.

Și am plecat pe la 13 fără o destinație anume, dar vorba unui amic, „Slava Domnului că-s bani!”. Ne-am oprit la Puflene Resort unde ne-a zâmbit soarele și încălzit oasele bătrâne. Acum chiar mi-a plăcut mai mult locul … poate și pentru că era liniște. În una din dățile trecute i-am prins pe cei de la A3 acolo la un team building (cred) și era zarvă. Nu mai știu dacă am scris despre asta, dar dintre vedetele postului i-am observat pe Badea făcând exerciții și Ionuț Cristache (preferatul lui Basescu) ceva mai înalt decât credeam că este.

Am lenevit, m-am plimbat alături de cei mai dragi oameni mie, a fost o zi frumoasă, ce să mai.

Ca să nu mă contrazic, mi-ar plăcea să văd marea și îmbulzeala, așa că o să dau o fugă, dar nu-i un plan, ci o idee. 😀

Cam așa a trecut 1 mai 2015.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *