Satul pur românesc

Dar măcelarii! Să vedeţi cum e cu măcelarii.

Eu am în abator şaişpe măcelari, angajaţi de-aici din sat. Opt dintre ei mi-s juraţi la popă. Erau beţivii satului, nu-i angaja nimeni; eu m-am hotărât să-i scap de băutură şi să-i pun la muncă. I-am dus la popă să se jure, a costat un milion jurământul. Eu am plătit tot. Trei luni după aia i-am învăţat meserie, a fost greu, că le tremurau mâinile, tot se tăiau cu cuţitoaiele. Mă ştiau ăi de la Urgenţă că-s ăla de tot vine cu oamenii tăiaţi. După aia, într-o zi, i-am găsit beţi toţi. Am mers la popă şi l-am iscodit, ştiţi ce mi-a zis? Că oamenii mei au venit la el şi i-au dat câte un milion jumate ca să se dejure. Și i-a dejurat.

În dimineaţa următoare i-am adunat pe toţi cât încă nu se luminase şi m-am dus cu ei în poarta popii. Am luat popa şi i-am băgat pe toţi în biserică: nu pleacă nici unul până nu sunteţi toţi juraţi înapoi! Și acum au toţi câte două jurăminte pe ei: un jurământ că n-or mai bea şi un jurământ că nu s-or mai dejura decât în prezenţa mea. Și am plătit două milioane jumate de fiecare jurământ, la opt oameni.

sursa: biziday.ro

Oricât de amuzant ar părea, ce-s cu practicile astea ce n-au legătură cu creștinismul? Mântuitorul Iisus Hristos interzice cu desăvârșire jurământul, indiferent de motivul invocat, dar tu ca preot să accepți o și mai mare tâmpenie, adică să se dejure omul doar pentru că a dat mai mulți bani? Mizerii.

2 Responses to “Satul pur românesc”

  1. Liviu spune:

    Ar fi fost fair-play totuși ca nea măcelarul șef să obțină ceva fidelizare de la popă… nuș’, ceva cupoane cadou sau discount per jurământ… ceva… 😀

  2. Ionuț Puerava spune:

    Practic toti l-au muls pe macelar. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *