O posibilă nouă condiție de îndeplinit pentru a profesa ca taximetrist

În prezent, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, stabileşte la articolul 26 că, pentru a putea practica transportul de persoane în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, conducătorul auto trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

să aibă permis de conducere categoria B valabil, cu o vechime de cel puţin doi ani;
să deţină certificat de atestare profesională valabil;
să fie apt din punct de vedere medical şi psihologic;
să aibă vârsta minimă de 21 de ani.

Dacă proiectul de act normativ va fi adoptat astăzi de Guvern, celor patru condiţii prezentate anterior, ce trebuie îndeplinite, cumulativ, pentru a putea profesa ca taximetrist, li se va mai adăuga una, potrivit căreia şoferul de taxi nu trebuie să aibă menţiuni în certificatul de cazier judiciar.

Practic, asta înseamnă că taximetriştii condamnaţi la închisoare, chiar şi cu suspendare, sau cei care s-au ales cu o amendă penală, nu vor mai avea dreptul să profeseze în acest domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *