Albinele și urșii – fabulă de Ilie Bâtcă

După scurta hibernare,
urşii, căutând mâncare,
au pornit spre o stupină
dintr-o zonă subalpină,
dar, în stupi, să vezi durere,
nu era un gram de miere.

Cei bătrâni, cu influenţă,
au ţinut sfat de urgenţă
şi-adunând, apoi, tot natul,
au citit comunicatul.

Azi s-a hotărât, în plen,
ca, din lipsă de polen,
albinele lucrătoare
să plece peste hotare,
să muncească la străini,
ca s-avem fagurii plini.

Am şi eu o întrebare:
Dacă nu-i polenizare,
nu se rupe lanţul trofic?,
comentă un urs distrofic,
încât, la noi, prin livezi,
nici un fruct n-o să mai vezi…

Mare pagubă-n ciuperci!
Azi livezile sunt… terci
şi nu-i chip de revenire.
Ştiţi voi… Greaua moştenire!,
îi răspunse Ursul Brun,
sprijinit de un gorun.

Fructe, cu un mic efort,
o s-aducem din import,
s-avem pentru fiecare.
– Stai jos! Altă întrebare!
– Dar cu trântorii din stup
ce-o să facem, căci la zdup
nu-i putem băga pe toţi.

Ei, în primul rând, nu-s hoţi,
ca să fie pedepsiţi,
plus că trebuie hrăniţi
şi-ngrijiţi cum se cuvine,
iar din mierea de albine
ce-mi revine, natural,
nu cedez nici un pocal.

Martinel, nu fi cretin!,
i-a zis Ursul Carpatin
celui care, din prostie,
amintea de puşcărie.

Nu-i închidem nicăieri,
îi luăm consilieri
sau îi angajăm, băiete,
trântori-şefi, la cabinete!

La aşa vorbe cu tâlc,
ursuleţul tăcu mâlc
şi, deşi nu avea şcoală,
a desprins şi o morală:

Când mulţi te votează
şi deţii puterea,
nici nu mai contează
cum se face mierea.

One thought on “Albinele și urșii – fabulă de Ilie Bâtcă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *