Cât de profitabilă este o eoliană?

Ce poate fi mai frumos decât să deții o eoliană și să te uiți la ea cum stă în bătaia vântului? Asta pentru că știi că produce bani pentru tine în tot timpul ăsta. Să fi avut 2 – 3 și cred că-mi plasam un șezlong între ele. Asta aș fi făcut toată ziua, le-aș […]

La spartul târgului, despre fondul clasei

Pe principiul „singura clasă care are dreptul la banii părinţilor este clasa politică!”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține interzicerea, prin lege, a „fondului clasei”. Păi nu? Ca să nu ne pierdem în detalii precum „învățământul gratuit nu este chiar gratuit” și cum de școală, tot plin lege, trebuie să se ocupe primăria, singurul lucru […]

Situația din Cipru se va întâmpla în România

Nu eram foarte sigur până nu au început oficialii țării să nege asta. Acum știu ce urmează într-un viitor foarte apropiat. Dar sunt și alte semne. De exemplu, oamenii cu bani, adica păpușile politicienilor, au început să-și spargă depozitele. Nu mai au unul mare, ci mai multe sub 100k cât sunt depozitele garantate de stat. […]

Macroeconomie pe înțelesul tuturor

La un moment dat, Bulă ajunge într-o mare criză financiară. Se gândi să meargă la vecinul lui evreu Ițic și să-i ceară 2 lei împrumut până la primăvară. Ițic îl ascultă atent, apoi îi zise: – Bine, îți dau 2 lei împrumut până la primavara, dar îmi lași toporul ca zălog și la primăvară îmi dai […]

Credit duhovnicesc cu dobândă de 6%

În vremuri de criză, în care bancile încep să acorde cu timiditate noi împrumuturi, până și creditarea … a ajuns la mila Domnului. După afacerile cu lumânări, cărți bisericești și hoteluri, Mitropolia Moldovei și Bucovinei își deschide un „C.A.R.”. „Casa de Ajutor Reciproc” va fi numai bună pentru clerici, dar și pentru mireni. Astfel, orice […]

Experiența BCR

Eu despre BCR aveam o impresie bună, poate și pentru că n-am avut treabă cu ei. Da, probabil d-asta, dar azi i-am înjurat pe toți în ordine alfabetică. La litera Y n-am găsit pe cine să înjur, așa că am zis de Yogi Bear. Revenind, am fost azi și am văzut că acum e cu bon de ordine. E […]

This is Sparta!!!

Update: FMI consideră regretabilă reacţia Greciei la noile condiţii privind accelerarea privatizărilor, impuse în schimbul continuării asistenţei financiare. Recunoaştem dificultăţile cu care se confruntă economia greacă şi avem un respect profund faţă de eforturile enorme acceptate de populaţie. Este regretabil că s-a creat o impresie diferită. Grecia, cea mai îndatorată ţară din Europa, a acuzat UE […]

Twitter caută stăpân!

Executivii companiei de microblogging Twitter au avut mai multe discuţii cu cei ai Facebook şi Google în ultimele luni, cu privire la o posibilă preluare. Valoarea estimată de cele două companii fiind între 8 şi 10 miliarde de dolari. Nu înțeleg cum poate scoate cineva bani din Twitter. Dacă produce bani acum, clar nu am […]