Măgăruşul zburător!

O poveste pentru copii pe care numai adulţii o pot înţelege … doar e vorba de înţelepciunea Cabalei. Deşi pare un text lung se parcurge uşor …

Măgăruşul zburător!

Într-o minunată dimineaţă de vară un măgăruş s-a trezit pe dealul pădurii. S-a uitat el încolo şi-ncoace, dar părinţii lui nu era nicăieri. Cei trei fraţi iubiţi ai săi plecaseră şi ei, şi nu îi spuseseră unde mergeau; probabil că nu au vrut să îl trezească. S-a uitat în stânga şi în dreapta şi peste tot, şi a exclamat:

„Oau! Ce câmp verde îmbietor! Ce cer albastru minunat! Ce copaci înalţi frumoşi! Mă întreb cum se vede dacă stai acolo sus în acel copac înalt! Măcar dacă aş putea sări! Hmmm, nu! Dacă stau să mă gândesc mai bine, poate că ar fi mai bine dacă aş putea să zbor până acolo! Da! Vreau să zbor!”.

Era aşa de entuziastmat de idee, încât a început să alerge şi să sară, şi încă o dată a început să alerge la deal şi să-şi imagineze că zbura pe cer în loc să alerge pe pământ. Apoi, deodată, a simţit că picioarele lui nu atingeau pământul deloc! Era de fapt în aer!

Măgarul împinse puternic cu picioarele din spate şi chiar a reuşit să zboare sus până la cer! „Ahhh….Zbor! E aşa amuzant! Priviţi-mă! Uuu-huuu!!!”

Măgăruşul îşi petrecu întreaga zi zburând astfel, facând exerciţii pe cer, şi facând niste tumbe spectaculoase, fără nici un fel de griji. Dar către seară, a început să se plictisească, şi a devenit foarte obosit, aşa că a coborât pe un copac şi a aterizat pe creanga lui.

„Este foarte plictisitor să zbori singur aşa de unul singur … măcar de aş avea nişte prieteni care au învăţat şi ei să zboare, am putea să ne distrăm aşa de bine impreună!”

Aşa că, de plictiseală, măgăruşul începu să mestece frunzele verzi ale copacului.
„Mmmm…,” murmură măgăruşul de plăcere. „N-am mâncat niciodată frunze aşa gustoase ca cele din acest copac.”

În vremea aceea zvonuri despre comportamentul necuviincios al măgăruşului se răspândeau în toată pădurea. Înţeleapta bufniţă a convocat de urgenţă consiliul animalelor, şi au decis să îi ceară măgăruşului să li se înfăţişeze. În acest timp măgăruşului nici prin cap nu îi trecea ce i se pregăteşte, continua doar să mestece frunze şi să viseze la noi prieteni. Deodată, o cioară ateriză lângă el şi începu să îi vorbească cu asprime:
„Stai acolo şi mesteci frunze? Consiliul s-a adunat şi toată lumea te aşteaptă. Aşa că vino, ridică-te repede! Pregăteşte-te de plecare!”

„Sunt pregătit,” spuse măgăruşul. „Spune-mi doar ce anume am făcut, de este aşa greşit!” Cioara se înfurie aşa de rău la auzul întrebării, încât măgarul dădu din copite tăcut ca şi cum nu aştepta un răspuns şi împreună, zburară către locul întâlnirii

La scurt timp ajunseră la câmpul unde multe animale se adunaseră deja. Cu toţii stăteau şi se holbau la măgăruş cu priviri acuzatoare.
Apoi înţeleapta bufniţă vorbi:

„Toată lumea s-a adunat aici din cauza ta. Vino şi te aşează lângă mine.”

„Dar nu am făcut nimic rău!”

„N-ai făcut nimic rău” spui? Cine zboară pe cer, încălcând toate regulile străvechi? Măgarii ar trebui să meragă pe pământ, şi deodată, aşa, ca din senin, tu ai început să zbori pe cer! Aceasta nu s-a mai întâmplat până acuma.”

„Şi ce dacă?” răspunse măgăruşul. „M-ai văzut zburând. Toată lumea m-a văzut, aşa că ştiţi că nu inventez!”

„Te-am văzut şi nu mai vrem să vedem aceasta niciodată! Crezi că e bine să încalci legea? Dacă toţi ar face ceea ce şi-ar dori, atunci ce s-ar întâmpla cu noi!!! N-ar mai fi decât haos!” încheie înţeleapta bufniţă, în timp ce se uita la celelate animale cu asprime.

“Haos… haos…haos…” trecea un murmur peste câmp. Cu toţii erau de partea bufniţei înţelepte şi îl învinovăţeau pe măgăruş, deoarece potrivit gândirii lor, întrecuse limitele bunului simţ.

„Şi atunci ce ar trebui să fac eu?” întrebă măgăruşul, izbucnind în lacrimi.

„Acelaşi lucru pe care îl fac şi ceilalţi măgăruşi: să stai împreună cu părinţii tăi pe acest câmp” răspunse bufniţa înţeleaptă. „Ordon întoarcerea acestui măgăruş la părinţii lui, imediat, cu interzicerea absolută de a mai zbura, în mod ilegal, pe cerul pădurii!”

Marele urs îl însoţi pe măgăruş până la pajişte. El alergă la părinţii şi cei trei fraţi ai săi care erau îngrijoraţi pentru el. I-a îmbraţişat, şi le-a povestit toate lucrurile care i se întâmplaseră. El îi întrebă:

„Dragi fraţi şi iubiţi părinţi, de ce trebuie să stăm în cireadă aici pe iarbă, şi să ne aplecăm capetele spre pământ, când frunzele din copaci sunt mai gustoase şi mai dulci, şi e posibil ca noi toţi să zburăm?!”

Părinţii au fost foarte surprinşi şi au răspuns:

„Deoarece copacii sunt foarte sus, şi apoi, este imposibil să zburăm!”

„Dar putem să zburăm!” spuse măgăruşul.

„Ce-i cu tine, prostuţule? Măgarii nu pot zbura.”

„Incercati !,” spuse măgăruşul cu speranţă.

„Păi de ce să încercăm? Părinţii noştri nu au zburat, nici bunii noştri. Nici unul dintre noi nu a zburat.”

Deodată, unul din frăţiorii măgăruşului spuse: „Mie mi-ar plăcea să încerc!” „Dar am nevoie de puţin ajutor, aşa că mă poţi învăţa tu cum să fac?”

Măgăruşul se entuziasmă, şi spuse: „E foarte simplu!”
„Ridică-ţi capul sus cât poţi de tare… da, aşa! Acum, ce vezi?”

„U-huu!,” strigă fratele, „ce cer minunat albastru! Nici nu ştiam că arată aşa!”

„Şi acum gândeşte-te ca îţi doreşti, foarte, foarte tare, să fii acolo, sus în cer! Te gândeşti?”

„Da!” spuse fratele.

„Mai tare. Gândeşte-te mai tare!”, spuse măgăruşul.

„Oau! Simt că mă ridic în aer!”

„Minunat! Şi acum împinge tare cu picioarele şi vei zbura!,” spuse măgăruşul.

Măgăruşul nostru îl impinse puţin din spate pe fratele său şi deodată fratele său începu să se ridice ca o pasăre.

„Zbor! Ce amuzant e! Zbor!” strigă măgărusul de la înălţime.

„Vrem şi noi să încercăm!”, spuseră ceilalţi fraţi .

„Păi, veniţi şi încercaţi!”

În câteva momente toţi cei trei fraţi erau sus pe cer.

„Acum ce spuneţi?”, şi-a întrebat măgăruşul părinţii.

„Nu e un pic cam periculos?,” întrebă mama-măgar.

„Nu te îngrijora” răspunse tata-măgar. „Voi avea grijă de tine.”

Trebuie doar să ai dorinţa de a zbura!!” adăugă măgăruşul cu entuziasm. Aşa că, ei deciseră să se alăture copiilor, şi imediat, cu toţii zburau împreună.

Când bufniţa văzu un grup de măgari zburând pe cer, s-a scărpinat pe scăfârlia înţeleaptă, şi la scurt timp chemă la el cioara.

„Cioarrră! Te rog adaugă o nouă lege la lista de legi ale pădurii imediat: dacă sunt animale care doresc să zboare… dar, trebuie să îşi dorească asta foarte foarte tare… atunci trebuie să facă aceasta… dar în mod organizat! Ei pot zbura doar împreună!”

0 thoughts on “Măgăruşul zburător!

  1. da, oarecum … dar nu e vorba doar de sistemele totalitare ci mai mult e vorba de manipulare … si cu zicea bufnita „Dacă toţi ar face ceea ce şi-ar dori, atunci ce s-ar întâmpla cu noi!!!” asta era problema nu!? … nimeni nu ne vrea sa gandim pentru ca suntem periculosi, toto vor sa fim linistiti in tarcul nostru, iar mare parte dintre noi suntem parintii magarului, adica cei de vegeteaza si nu-si pun intrebari , dar vad ca o sa vina vremea cand si ei vor …. zbura dupa bunul plac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *