Vin olimpicii la Tulcea!

Între 25 mai şi 5 iunie, la Tulcea, se va desfăşura sesiunea specială de Bacalaureat, unde vor veni din toată ţara 389 de absolvenţi de liceu, dintre care 340 au specializări sportive din­tre cele mai diverse, de la echi­ta­ţie şi karate până la nataţie şi scri­mă. Centrul de examen este Co­legiul Economic „Delta Dunării” Tulcea.
Elevii care dau examenul de Bacalaureat se pregătesc în paralel şi în vederea participării la olimpia­dele şi competiţiile sportive internaţio­nale.

Şeful Inspectoratului Şcolar Tulcea prof. Dumitru Damian: „Va fi o misiune destul de com­plicată, mai ales în găsirea comisiilor de examinare în jude­ţele limitrofe şi chiar mai departe, pentru că, de exemplu, avem pro­be de limba maternă pentru care va trebui să aducem pro­fesori de specialitate din judeţele Mureş, Covasna şi Harghita”. D`aici!

Vineri am fost anunţat că voi fi prezent la Bacalaureat, dar nu din postura de elev ci făcând parte dintr-o comisie ce va supraveghea derularea acestui bacalaureat. Până anul acesta nu ştiam lucruri concrete ce ţin de `Bacalaureatul sportivilor` (cum greşit este numit din moment ce sunt prezenţi şi olimpici de la real şi uman), dar am gândit eu cu capul meu cam despre ce ar putea fi vorba + am vorbit cu prieteni ce l-au trăit pe propria piele, ei fiind elevi ai Liceului Sportiv şi participanţi la Campionatul European de kaiac-canoe!

Mi se pare o idee bună ca ei, olimpicii, să susţină examenul de Bacalaureat într-o sesiune specială şi nu împreună cu restul elevilor de liceu din ani terminali.
N-ar fi corect faţă de ei, cei ce-şi sacrifică adolescenţa, să susţină un examen ce le-ar fi peste puterea de înţelegere.
Ok, oricum ar fi coincis examenul cu diverse concursuri la care sunt înscrişi, aşa că există şi motivul susţinerii sesiunii speciale în cazul în care sunt fanatici pasionaţi de corectitudine şi dornici să facă gălăgie.

Bănuiesc că printre voi, cititorii mei, nu sunt prezenţi şi cei plini de prejudecăţi gen: Sportivii nu ştiu carte!, m-ar deranja acest lucru … ei nu au timp când să înveţe carte!
O poveste reală ce-mi fu spusă acum 2 -3 zile:

Un elev clasa a XI a, viitor campion olimpic la kaiac, a fost lăsat corigent la Istorie, pe primul semestru, cu media 3. Elevul era liniştit, cu bun-simţ, doar că nu învăţa neavând practic timp şi pentru aşa ceva.
Doamna profesor insista la fiecare oră să scoată ceva de la el, să-i poată da o notă mare pentru a putea trece clasa, dar în zadar. Aşa că neştiind ce a face l-a întrebat în faţa clasei de ce nu învaţă …

– Ce faci tu toată ziua? Eşti inconştient, nu vezi că o să rămâi pe vară? Care-i programul tău de nu te pregăteşti niciodată?
– Păi … mă trezesc la ora 5 dim. şi 2 ore fac kaiac pe Lacul Ciuperca, după vin la şcoală. La 14 ajung acasă, mănânc şi mă odihnesc. Pe la 5 plec la antrenament pe lac până la orele 20, după care ajung acsă, îmi fac temele şi mă culc devreme ca la 5 dim să pot fi iar în picioare!

Conştientizând efortul depus de elev, doamna profesor i-a propus un târg:

– Pleci la concurs tu, dacă te întorci cu aur te trec clasa!

Băiatul a venit cu aur şi i-a arătat medalia cu urme de dinţi pe ea … era doar suflată în aur, de unde şi amărăciunea lui.

– Ţi-am pus o notă mare şi îţi iese media 7 ca să poţi trece anul …

Gălagia începuse să pună stăpânire pe clasă! Elevii ce erau în aceeaşi situaţie ca şi medaliatul nostru nu beneficiau de aceeaşi clemenţă şi se simţeau nedreptăţiţi …

– Cum îi iese lui 7 când nu ştie nimic?
– Nu este corect, faceţi diferenţe!

Atunci doamna profesor a avut o sclipire de geniu şi a zis:

– Vino în faţa clasei şi arată-le palmele!

S-a făcut linişte!

4 thoughts on “Vin olimpicii la Tulcea!

  1. Sunt complet de acord cu tine…fiecare dintre noi are un dar de la Dumnezeu, fiecare il foloseste cat poate mai bine.Cine suntem noi sa pretindem de la cineva sa fie o enciclopedie ambulanta cand talentul lui sta in altceva, cand personalitatea lui este alta….o postare buna ionutz, si eu sunt exigenta de obicei 🙂

  2. Ma bucur sa aud ca ti-a placut Alice … voi, profesoarele de istorie, aveti o pasiune pentru notele mici! 🙂

  3. M-ai facut sa rad .. de ma dor coastele! :)) ms Emil!

    da da doamna profesoara, doamna directoare, doamna doctorita, doamna inginera, doamna presedinta, doamna judecatoare, etc … acum nici corect nu mai ai voie sa vorbesti ca zice lumea ca esti misogin! 😀

  4. Nu pot spune decat ca am o parere putin diferita si in contradictoriu cu o alta. E bine sa ai o ambinitie si mai bine daca ai si inclinare spre acea ambitie. De apreciat perseverenta acelui elev. Bravo lui! Cealalta parere… hmmm nu mi se pare normal ca daca esti bun sau medaliat la ceva sa ti se ierte faptul ca nu sti ceva nici macare pentru o nota de trecere. Daca ai ambitie si daruire pentru ceva, trebuie sa te dedici pentru, in cazul asta, la toate materiile macar pentru cat este necesar, chiar daca nu esti atras de acele materii. Poate am o parere diferita de ce cred ceilalti comentatori, dar asa vad eu lucrurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *