O zi tristă de vacanţă!

Eu nu fac nimic toată ziua, pur şi simplu vegetez!

Acum vreo două-trei zile am fost la frizer de m-a tuns birbec mi-adră … pe româneşte `a făcut o treabă super`!

Nu ştiu ce s-a întâmplat în ziua cu pricina, dar m-am trezit devreme … pe la 8 – 8:30 … mi-am făcut un duş rapid, dar eficient (spălându-mi toate cele), mi-am dat jos părul facial şi am plecat spre frizeria al cărui client fidel sunt de aproape un an de zile.
Că tot vorbim despre asta … care-i treaba de cuvânt `frizerie` a fost înlocuit cu `salon`?  Acum toate sunt saloane şi poartă nume de fete! Mă duc să mă tund la Tina, Gina, Varvara, Georgeta, Eleonora etc!

Revenind … ajuns în centrul urbei dă-i şi caută loc de parcare, inutil efort! Centrul este aglomerat de sediile diverselor bănci, aşa că am fost obligat să intru pe o alee unde făcând dreapta am ajuns la o centrală, înc-o dreapta de am ajuns la nişte garaje, iar apoi o stânga şi am dat peste un loc mic mic între 2 pomi! Am lăsat maşina acolo şi până la frizerie am mers pe jos cam cât alerga Bănel la un meci al Stelei!

Cea la care merg constant nu era, dar nici nu am vrut să amân pe ziua următoare evenimentul … şi totul din prea multă lene.

M-am aşezat pe singurul scaun liber şi spre surprinderea mea o bunăciune vine de-mi pune şorţul în jurul gâtului … nici prea strâns, nici prea larg!
Brunetă, părul scurt, ochelari, zâmbet cald! Sună bine, dar nu-i … iar eu ştiu cel mai bine asta. Un an de zile am fost profesorul viitoarelor/actualelor coafeze şi manichiuriste, iar în anul ăla niciodată nu m-am lăsat pe mâna lor … ca să vedeţi câtă încredere am în ele şi cât de bine au învăţat ele meserie!

În dreapta mea un nene la 30 – 35 de ani care se dădea la cea de-i pipăia pielea capului, probabil era o veche cunoştinţă din moment ce aveau în comun atâtea nume de persoane. El era stângaci, iar ea cam tută!

În stânga sus era agăţată plasma la care vorbeau nişte oameni despre un alt om!

Domnişorica îmi zâmbeşte frumos după ce-i explic cum vreau să fiu tuns, adică NU cum îi şade bine unui iubitor de muzică cântată la pianul de piept! În paşi de dans îşi bagă aparatul în ciuful meu cu o ură nemaiîntâlnită de mine până atunci.
Timid şi speriat că parcă începe să mi se vadă scalpul, îi atrag atenţia. Ea renunţă la aparat şi încearcă forfeca.

A scos-o la capăt şi a iesit mult mai bine decât atunci când am încercat să mă tund singur!

Afară caniculă! Pe maşină un noroc al unei păsări ce probabil mâncase un cozonac cu 2 cutii de iaurt.
Ajuns acasă am făcut un duş, iar după am navigat … s-a făcut ora 20! Am iesit cu o piţipoancă la plimbare … pe la 21 juma – 23 s-a terminat plimbarea, iar din maşină nu coborâsem!

În vacanţă e trist!

Dimineaţă am fost trezit de telefon … o să fac parte şi din comisia pentru sesiunea a II a de Bacalaureat, cea din august! În sesiunea de iunie – iulie am fost un fel de şef de director, concret am supravegheat ca totul să fie bine atât pentru profesori cât şi pentru elevi.
Nu, n-am primit nici un plic … din păcate!

Mâine e o întâlnire între bloggeri … adică nu, este o întâlnire în club Seven între un blogger şi vizitatorii lui, iar eu făcând parte dintre ei o să merg să mă dau la puştoaice de liceu!

Mă plictisesc, help!

5 thoughts on “O zi tristă de vacanţă!

  1. Nici chiar atat de plictisit nu-s … dar vorba ta, ia sa-mi arunc ochii la Canal D la un film turcesc! 😀

  2. nu prea am inteles-o pe asta…ai stat pe net pana la 21…dar la 20 juma ai iesit la plimbare…

  3. Scuze pentru inadvertenta … greseala de tehnoredactare, eu zic ca am corectat-o! Mersi fain! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *