Nea Nucă

La mine, în superbul oraş Berlin, e un nene! Adică sunt mai multi neni, dar unul e foarte special … într-atât de special că merită menţionat. Dacă stau bine să mă gândesc el face parte din bogaţia urbei noastre şi ar trebui promovat la fel de bine cum este promovată, spre exemplu, Piaţa Civică (deşi este piaţa, nu este genul în care se vând legume şi fructe, ci este una plină de ciment, betoane şi o fântână arteziană oblică).

Nu ştiu cum îl cheamă, dar de dragul discuţiei i-am putea spune Petre (gaură-n perete) sau nu nu … Nea Nucă!

L-am întâlnit pe Nea Nucă pentru prima dată într-o zi de primăvară, când soarele era sus pe cer zâmbindu-mi, iar eu stătem drept, arătându-i chipul meu spre a mi-l încălzi! Am stat secunde bune cu chipul meu angelic la el, după care m-am urcat în maşină cu intenţia să dispar în neant …

Pornesc, deschid cutia muzicală şi las geamu jos … era plăcut afară. D-odată dispare toată lumina, iar întunericul începe să mă cuprindă. Întorc capul şi-l văd în dreptul geamului meu pe Nea Nucă!

Nea Nucă, după cum ziceam, e un nene la 40 – 45 de ani, cu pantaloni maronii, pantofi negri de piele, din cei ce au formă de bot de raţă şi prăfuiţi în bot, tricou alb şi o geacă subţire de primăvară de culoare verde. În mână avea strâns sul două hârtii de 1 leu.
Mă uit la el, se uită la mine …

– Bună ziua, mă scuzaţi că deranjez!
– Bună ziua!
– Am o problemă şi mă gândeam dacă vreţi să mă ajutaţi …
– ?!?
– Am rămas în pană de benzină mai jos şi dacă aveţi să-mi daţi 5 lei să mă duc să umplu rezerva şi vă rămân dator, fac cinste cu o bere …

Nea Nucă avea o sinceritate în glas şi un mod atât de politicos de a vorbi … de ruşine pentru că mi se adresa atât de oficial nu-l puteam privi în ochi, aşa că ochii mi se lipesc de mâinile lui, nişte mâine crăpate de muncă şi murdare! „E om bun!”, îmi zic în gând!
Opresc motorul!

– Cu cea mai mare plăcere, dar cu ce scoatem benzină din rezervor? N-am bani decât pe card …
– Nu nu, eu mă duc la benzinărie, bani vroiam!
– Mă scuzaţi că nu vă pot ajuta …

Fără să mai zic ceva m-am urcat în maşină şi am plecat. Tot drumul am avut mustrări de conştiinţă … trebuia să-l ajut cu ceva …

Nu trec 3 zile şi … ghici cu cine m-am întâlni!? Nea Nucă! Venea spre mine, iar eu îi zâmbeam politicos ca unui vechi prieten. Se opreşte şi îmi spune aceeaţi poveste! Păi stai, iar!? Vorbea, dar nu-l puteam asculta. Am plecat fără să-i zic ceva.

Azi cine era în oraş cu aceeaşi poveste? Nea Nucă! Simţeam că o s-o iau razna dacă-l mai aud, aşa că am preferat să fug în direcţia opusă. O sun pe sor-mea să-i zic de el şi noua metodă de cerşit, la care ea râzând îmi zice că-i veche treaba cu el …

Păi măi nene, dacă tot vrei să faci din asta o afacere, o profesie, mai schimbă povestea sau măcar investeşte în lecitină ca să nu te duci aproape zilnic la aceleaşi persoane.

Pe viitor o să postez o poză cu el, iar dacă voi nu-l ştiţi şi-l căutaţi, îl găsiţi în cartierul C5 şi prin piaţa Neptun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *