Adunarea poporului!

De reţinut: Agora era piaţa publică a oraşelor greceşti antice.

Aici, în faţa poporului adunat, regele (la spartani) se prezenta, purtând sceptrul şi făcea cunoscute hotărârile pe care le luase împreună cu nobilii. Poporul aclama cu ovaţii, sau, dacă nu era de acord, se exprima prin tăcere.

La atenieni adunarea poporului în agora se ţinea de trei ori pe lună, dimineaţa. Toţi cetăţenii erau datori să fie prezenţi la întrunire, iar cine venea târziu pierdea dreptul la vot. Orice cetăţean avea dreptul să vorbească, dar cel mai în vârstă avea întietate. Oratorul îşi punea pe cap o coroniţă de mirt sau de măslin. Votarea se făcea prin ridicare de mâini, afară de ostracism*, când numele celui ostracizat urma să fie scris pe un ciob.

*Ostracismul a fost o procedură prin care cetăţenii consideraţi periculoşi pentru democraţia cetăţii puteau fi exilaţi pentru o perioadă de 10 ani.

Adunarea poporului reprezenta organul suprem în statele democratice din antichitate (cetăţile greceşti). Era formată din toţi cetăţenii majori, indiferent de starea lor materială. De obicei, locul de convocare era în agora. Obiectul dezbaterii era universal: probleme legislative, politice, alegerea magistraţilor etc.

În Roma antică (sec. V î.Hr.) adunarea poporului era singurul organ cu putere legislativă şi împuternicit să declare război şi să încheie pace. Când consulul hotăra convocarea adunării, trâmbiţaşii se urcau pe zidurile cetăţii şi anunţau ziua în care poporul urma să se întrunească pentru a lua hotărâri. Cetăţenii înarmaţi se adunau în afara oraşului, pe Câmpul lui Marte.

Asemenea grecilor, adunarea poporului începea cu o ceremonie religioasă, printr-un sacrificiu şi rostirea de rugăciuni. Magistratul deschidea adunarea şi arăta scopul acesteia, iar apoi dădea cuvântul cetăţenilor. Tot consulul (magistratul) propunea pe cei care urmau să fie aleşi dregători. La un ordin dat de el, cetăţenii se organizau pe centurii. Un slujbaş, desemnat în prealabil, trecea pe la fiecare centurie şi culegea verbal votul acesteia.

Majoritatea opţiunilor centuriilor determina hotărârea adunării. Îndată ce se obţinea majoritatea, se oprea votul. Votul trebuia terminat înaintea apusului Soarelui. Rezultatul votului putea deveni nul, dacă în timpul votării se producea vreun fenomen defavorabil (de exemplu, un tunet, un atac de epilepsie, un animal scăpat dintre rândurile cetăţenilor etc.) Magistratul era nevoit atunci să convoace o nouă adunare.

4 thoughts on “Adunarea poporului!

  1. Nu … si ce-i aia vot secret!? O prostie! Toti ne strangem in piata, zicem ce vrem si gata cu autocare & co! Fiecare in piata orasului lui! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *