Bâlciul PSD

Am văzut o mare parte din Congresul PSD, dar nu şi anunţarea câştigătorului … am fost plecat cu treabă, mă rog, nu contează! Trei lucruri mi-au sărit în ochi:

  • Cristian Diaconescu este croit pe acelaşi calapod cu Mircea Geoana! Aş fi putut paria că-s fraţi gemeni, nu alta!
  • Este infinit mai important să ai un socru prieten cu Băsescu, decât o soacră prietenă cu Hrebenciuc!
  • Câştigătorul repeta obsesiv că e din generaţia tânără, dar uită că este un bătrân prizonier într-un trup biologic mai tânăr decât al lui Iliescu şi nu de-o vârsta cu Cleopatra Stratan, Honorius Prigoană sau EBA!

Nu mă aşteptam să câştige Victor Ponta, deşi era clar că toţi aleargă pentru el. De când s-a retras Mazăre, cel ce a făcut un scor ruşinos pentru Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, plus un prieten intim cu Elena Udrea, era logic să o facă şi Miron Mitrea, care împreună cu soţia sa sunt deputaţi de Constanţa făcuţi de Mazăre; Grupul de la Cluj îl adoră şi el pe Băsescu, deci 2 voturi sunt de la ei, iar Năstase nu mai suporta să fie în anonimat, poate aşa se lipeşte de o viitoare funcţie, îşi zice!

Dragnea a fost mondial, un fel de Bercea, acum e în echipa lui Ponta Victor … deci ce era politica?

Curios sunt ce o să facă domnul Marian Vanghelie, cel ce mi-a plăcut în înregistrarea unde susţinea că este consecvent. Dacă rămâne tare pe poziţii are toată admiraţia mea, care este, ba chiar nu-mi pasă ce dezacorduri face sau că nu ştie să conjuge verbul „a fi”, omul are caracter! Decât corvete cu facultate, mai bine fete simple şi oneste … în politică, parol!

13 thoughts on “Bâlciul PSD

  1. Crede-ma, imi este greu sa recunosc dar acesta a fost si sentimentul meu fata de Vanghelie. Multi rad de el cu gura pana la urechi, lovesc in el cu ironii mult prea fine, dar, facand abstractie de gramatica limbii romane insuficient insusita – Marian Vanghelie este un om de caracter. Sustinerea lui pentru Geoana a continuat chiar si dupa momentul in care se stia clar ca Ponta va fi presedinte. Iar – dupa mine – acel moment l-a constituit discursul lui Nastase de la ora 15,45. Acela a fost semnalul dat celor controlati de el prin Hrebenciuc. (Apropo de Hrebenciuc – mare caracter!).

    Au trecut alegerile. Ponta ca Ponta dar cand vezi fetele care se itesc in spatele sau, nu stii ce sa mai zici. Mitrea si Mazare sunt adeptii colaborarii cu PD – ul la guvernare. Mitrea din motive de dosare iar Mazare datorita fondurilor guvernamentale care ocolesc Constanta. Iar ”socrello” Ilie Sarbu are tot probleme de dosare. Dar de ciripitor la Secu.

    Prea multe interese in spatele lui Ponta, prea eterogen este grupul care l-a impins catre putere in PSD. Nu va fi usor sa manevreze cu atatia rechini in preajma.

    PS: Comportament tipic romanesc; dupa ce a devenit evident ca Ponta va fi presedintele PSD, ai vazut stolul de „vrabiute” care dansau in jurul Dacianei?

  2. Corect! Sa tot fie o duzina de dubiosi care vor batea cu pumnul in masa … daca nu cumva la ficat! 😉

  3. Nu stiu exact de ce, dar eu ma bucur ca a iesit Ponta.
    Da, Vanghelie, in halul lui, are (sau asta am inteles eu din inregistrare) un dram de verticlaitate, insa Geoana ori e prea domn si prea diplomat (si atunci ar face bine sa faca mai departe cariera in felul asta), ori e tantalau de-a binelea, pentru ca in ultima vreme nu am auzit nimic interesant de la el, nici asumarea efectiva a esecului, nici explicatii neprplexe, nimic…

  4. Lui Geoana i-au crescut pe spate pene, deci stii ce e … un papagal! Pai e bun Ponta pentru 2 sapt de imagine, sa nu uitam ca PSD-ul ca si PD-L e compus in continuare din aceiasi membrii in forurile de conducere! Sa nu fie ceva de genu … Ai scapat de dracu si ai dat de ta-su! 🙂

  5. intre Ponta si Vanghelie e o ura veche. din pacate, Vanghelie acuma e mai mic in rang si nu-si mai permite sa-l alerge pe Ponta, care in eventualitatea asta, nu-si permite sa se impiedice, indiferent de rang. Vanghelie a obtinut ce vroia, Ponta la fel. Dar lupta va continua. la fel si furaciunea.

    p.s. who the fuck is Arina?

  6. Vanghelie cred ca va fi un dezident in PSD, unul foarte vocal. Va astepta sa se impiedice Ponta ca sa-i ia suflu, ca tin minte ca de la precedentul congres i-a spus: “Te maimuţăreşti la televizoare, crezi că-ţi merge?! Băăăă!!! Tu crezi că scapi?! Mîine vin la tine acasă cu 2000 de oameni şi te tai, băăă!!!”

    Aleg varianta B

  7. Cred ca e un pic prea departe si e si urat sa faci afirmatii cum ca dna Udrea are drept prieten intim pe Mazare.

  8. S-a inteles gresit? Prieten intim nu inseamna amant, ci doar cineva foarte apropiat, iar Mazare ii e foarte apropiat doamnei Udrea si vice-versa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *