Dante Alighieri – Infernul

Pentru iubitorii de cărţi nu este o lectură nouă, dar mie de curând mi-au fost deschişi ochii şi am citit-o. Povestea, pe scurt, e cam aşa:

Vrând să ia o ramură pentru sărbătoarea Floriilor, Dante se rătăceşte într-o pădure unde îl înconjurau o panteră, un leu şi o lupoaică. Însă o umbră îi vine în ajutor, poetul Virgiliu, trimis de Beatrice, iubita celui dintâi, şi care îl va conduce prin Infern, singura posibilitate de a ieşi din pădure.

Împreună coboară prin cele nouă cercuri concentrice, fiecare corespunzând unui păcat săvârşit de personaje istorice ale epocii sau persoane dispreţuite de Dante şi unei pedepse descrisă în ordine crescătoare.

Pe poarta de intrare se află inscripţia deja celebră: “Lasciate ogne speranza, voi ch’intrate” ( Lăsaţi orice speranţă voi cei ce intraţi), în vestibul îi găsim pe indiferenţi şi laşi, alături de Papa Celestin al V-lea, aceştia sunt damnaţi să fie înţepaţi de muşte şi viespi la infinit şi să calce pe un covor de viemi.

Primul cerc aparţine celor virtuoşi, dar care au trăit înainte de Hristos şi nu au fost botezaţi, îi vedem aici pe: Homer, Horaţiu, Ovidius, Marco Lucano, Aristotel, Socrate, Platon, Euclide, Ptolemeu, Avicena, Galenus şi Hipocrate care sunt etern frustraţi de a se bucura de faţa lui Dumnezeu.

Urmează necumpătaţii, cu cercul al doilea în care se găsesc cei ce iubesc luxul, impudicii şi cei morţi din cauza dragostei. Sunt păziţi de Minos, care hotărăşte şi locul în care îşi vor ispăşi pedepsele: Cleopatra, Semiramida, Elena din Troia, Tristan, Paolo şi Francesca da Rimini, aceştia fiind osândiţi să fie purtaţi de vânt pe malurile abisului.

În al treilea cerc întâlnim gurmanzii reprezentaţi printr-un concetăţean al lui Dante şi care sunt sub paza lui Cerber, ei sunt întinşi în noroi sub ploaie, la infinit. Urmează cercul avarilor şi al risipitorilor, păzit de Plutus, zeul grec al bunăstării, unde pedeapsa consta în a împinge o stâncă imensă la nesfârşit.

Al cincilea cerc, Styxul, este cercul destinat colericilor şi melancolicilor care sunt condamnaţi să se muşte între ei sau să fie înecaţi în noroi sub paza lui Phlegyas.

Urmează cetatea Dite, unde intrarea se dovedeşte dificilă, demonii, Meduza şi Furiile păzind cu străşnicie zidurile cetăţii, în schimb un mesager divin le va deschide poarta.

Al şaselea cerc este cel în care întâlnim ereticii, printre care şi Papa Anastase II susţinătorul arianismului.

Al şaptelea cerc este cel al violenţilor, acest cerc e împărţit în trei:

1. Există partea violenţilor contra semenilor, unde ucigaşii sunt chinuiţi de săgeţile a trei centauri (Pholus, Nessus şi Chiron) şi fierţi într-o mare de sânge.

2. Apoi cea a violenţilor contra lor înşişi, sinucigaşii, aceştia sunt transformaţi în arbori din care harpiile şi câinii negri muşcă cu nesaţ, printre aceştia se află şi Pierre des Vignes, Jacques de Saint-André.

3. La urmă se găsesc cei ce au comis violenţe împotriva lui Dumnezeu sau a firii: blasfemiatorii, printre care Capaneus cel fulgerat de Zeus. În acest cerc plouă cu foc, sufletele sunt imobilizate în nisip sau aleargă fără oprire.Tot aici găsim şi intelectuali ca Brunetto Latini (filosof şi orator) conselier şi mentor al lui Dante. Urmează sodomiţii printre care Guido Guerra, demnitar cunoscut în epoca lui Dante. Cu ajutorul unei funii reuşesc să fugă printr-un puţ înaintea de sosirea monstrului Geryon reprezentantul fraudei.

Următoarea oprire din al şaptelea cerc este cea în faţa uşuraticilor. Apoi se intră în al optulea cerc al mincinoşilor împărţit în 10 văi:

1. seducătorii unde îi întâlnim pe Iason şi pe Caccianemicom, un bolognez care a fost plătit să-i seducă sora.
2. linguşitorii printre care un alt cunoscut al lui Dante: Alessio Intermini de Lucques
3. simoniacii reprezentaţi prin Simon Magul şi Papa Nicolae al III-lea
4. vrăjitorii şi prezicătorii printre care Tiresias şi fiica sa
5. este locul celor ce iau şi dau mită
6. aparţine ipocriţilor reprezentaţi de Caiafa, judecătorul lui Hristos
7. hoţii printre care şi Vanni Fucci sufocat la infinit de şerpi
8. îi întâlneşte pe Ulise şi Diomede în locul destinat celor ce dau sfaturi
proaste
9. este pentru cei care învrăjbesc oamenii între ei, aceştia sunt toţi cu membre lipsă şi/sau bucăţi de corp tăiate, aici apare Mosca cel care a pornit numeroase războaie în Florenţa
10.
a) alchimiştii printre care Griffolino şi Capocchio,
b) falsificatorii şi şarlatanii
– prefăcătorii ca Gianni Schicchi
– falsificatorii de bani ca Maestrul Adam
– mincinoşi ca Simon şi Putifar

Între cel de-al optulea şi cel de-al nouălea cerc se întâlnesc cu giganţi, iar Antaeus îi ajută să intre în al nouălea cerc.

Al nouălea cerc se întinde peste apele îngheţate ale Cocytus-ului, şi este cercul trădătorilor: trădători de oraş, de părinţi, ai gazdelor, ai binefăcătorilor. Aici îl întâlnim şi pe Lucifer îngropat în gheaţă până la piept, are trei capete, unul roşu de mânie, altul livid de neputiinţă şi altul negru de ignoranţă cele trei capete îi mestecă la infinit pe Iuda, Brutus şi Cassius.

-va urma-

27 thoughts on “Dante Alighieri – Infernul

  1. Foarte foarte interesant. Să fiu sincer, îmi admit ignoranţa şi recunosc că nu am citit cartea. Am început-o dar la vârsta care o aveam atunci (14-15 ani) mi s-a părut stupidă şi plicticoasă. Probabil nu o înţelegeam.

    P.S. Îmi aminteşte de un freestyle al omului meu Cedry2k, o piesă făcută pe loc în studioul ProFm din care voi extrage un citat.
    Ştiu că vrei să fii sub Pământ, frate ca minerii/
    Dar eşti în Infern acum, ca Dante Alighieri/

    după un sărci pe iutub. Piesa o găseşti aici

  2. Foarte foarte interesant. Să fiu sincer, îmi admit ignoranţa şi recunosc că nu am citit cartea. Am început-o dar la vârsta care o aveam atunci (14-15 ani) mi s-a părut stupidă şi plicticoasă. Probabil nu o înţelegeam.

    P.S. Îmi aminteşte de un freestyle al omului meu Cedry2k, o piesă făcută pe loc în studioul ProFm din care voi extrage un citat.
    Ştiu că vrei să fii sub Pământ, frate ca minerii/
    Dar eşti în Infern acum, ca Dante Alighieri/

    după un sărci pe iutub. Piesa o găseşti aici

  3. Foarte foarte interesant. Să fiu sincer, îmi admit ignoranţa şi recunosc că nu am citit cartea. Am început-o dar la vârsta care o aveam atunci (14-15 ani) mi s-a părut stupidă şi plicticoasă. Probabil nu o înţelegeam.

    P.S. Îmi aminteşte de un freestyle al omului meu Cedry2k, o piesă făcută pe loc în studioul ProFm din care voi extrage un citat.
    Ştiu că vrei să fii sub Pământ, frate ca minerii/
    Dar eşti în Infern acum, ca Dante Alighieri/

    după un sărci pe iutub. Piesa o găseşti aici

  4. Eh, Dante plasa alchimistii in fundul infernului, dar el insusi facea parte din ”fedeli d’amore”, o factiune in care practicile din alchimie interna nu erau nicidecum o necunoscuta. Aici imi aduce aminte de abatele Trithemius, cel atat de pornit contra vrajitoarelor, dar practicant al stiintelor oculte, cu o biblioteca invidiata de toti alchimistii (detalii inclusiv la Culianu – Eros si Magie in Renastere. 1484). Ar trebui insa sa ma recaut cantul din Infernul pt. a-mi da seama exact de pozitia exprimata de Dante la adresa alchimiei sau a anumitor alchimisti.

    p.s. Cedry2k e chiar un emcee bun, dar e totusi doar un emcee.

  5. Eh, Dante plasa alchimistii in fundul infernului, dar el insusi facea parte din ”fedeli d’amore”, o factiune in care practicile din alchimie interna nu erau nicidecum o necunoscuta. Aici imi aduce aminte de abatele Trithemius, cel atat de pornit contra vrajitoarelor, dar practicant al stiintelor oculte, cu o biblioteca invidiata de toti alchimistii (detalii inclusiv la Culianu – Eros si Magie in Renastere. 1484). Ar trebui insa sa ma recaut cantul din Infernul pt. a-mi da seama exact de pozitia exprimata de Dante la adresa alchimiei sau a anumitor alchimisti.

    p.s. Cedry2k e chiar un emcee bun, dar e totusi doar un emcee.

  6. Eh, Dante plasa alchimistii in fundul infernului, dar el insusi facea parte din ”fedeli d’amore”, o factiune in care practicile din alchimie interna nu erau nicidecum o necunoscuta. Aici imi aduce aminte de abatele Trithemius, cel atat de pornit contra vrajitoarelor, dar practicant al stiintelor oculte, cu o biblioteca invidiata de toti alchimistii (detalii inclusiv la Culianu – Eros si Magie in Renastere. 1484). Ar trebui insa sa ma recaut cantul din Infernul pt. a-mi da seama exact de pozitia exprimata de Dante la adresa alchimiei sau a anumitor alchimisti.

    p.s. Cedry2k e chiar un emcee bun, dar e totusi doar un emcee.

  7. Printre multele pacare, Dante, avea si o mare calitate … anume -autocritica-. In acea perioada intunecare a istoriei crestinismului catolic, constiinta lui era alerta si critica, el stiind ca multe din lucrurile facute sunt gresite!

  8. Printre multele pacare, Dante, avea si o mare calitate … anume -autocritica-. In acea perioada intunecare a istoriei crestinismului catolic, constiinta lui era alerta si critica, el stiind ca multe din lucrurile facute sunt gresite!

  9. Printre multele pacare, Dante, avea si o mare calitate … anume -autocritica-. In acea perioada intunecare a istoriei crestinismului catolic, constiinta lui era alerta si critica, el stiind ca multe din lucrurile facute sunt gresite!

  10. Rezumatul este incorect… Am impresia ca ai citit niste rezumate si tu incerci, mai apoi, sa povestesti ce ai inteles. Imi pare rau ca faci asta! Mai bine citesti cartea.

  11. Rezumatul este incorect… Am impresia ca ai citit niste rezumate si tu incerci, mai apoi, sa povestesti ce ai inteles. Imi pare rau ca faci asta! Mai bine citesti cartea.

  12. Rezumatul este incorect… Am impresia ca ai citit niste rezumate si tu incerci, mai apoi, sa povestesti ce ai inteles. Imi pare rau ca faci asta! Mai bine citesti cartea.

  13. N-am gasit-o si da, am citit niste … nu rezumate, hai sa zicem recenzii ale cartii si am vazut filmul, dar nu se pune! 🙂 Pai … carte am gasit-o, dar nu cum vreau eu si pana n-o gasesc cum trebuie, n-o citesc!

  14. N-am gasit-o si da, am citit niste … nu rezumate, hai sa zicem recenzii ale cartii si am vazut filmul, dar nu se pune! 🙂 Pai … carte am gasit-o, dar nu cum vreau eu si pana n-o gasesc cum trebuie, n-o citesc!

  15. N-am gasit-o si da, am citit niste … nu rezumate, hai sa zicem recenzii ale cartii si am vazut filmul, dar nu se pune! 🙂 Pai … carte am gasit-o, dar nu cum vreau eu si pana n-o gasesc cum trebuie, n-o citesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *