Împărăteasa Elena

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena.

Cum despre Sfântul Împărat Constantin se ştiu foarte multe, astăzi o să citim despre mama sa Elena.

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la îndemnul împăratului Diocletian, divorţează de împărăteasa Elena. Aceasta nu se recăsătoreşte, ci trăieşte departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său.  A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. La 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înălţat-o în faţa mulţimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci în calendarul creştin.

Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri.

Numele Constantin este de origine latină şi vine de la constans, constantis („constant”, „ferm”).

Elena – Străvechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane („torţă”, „făclie”, dar şi „foc sacru”, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin gr. hele („lumina arzătoare a soarelui”).

La mulţi ani tuturor celor care poartă aceste nume!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *