Experții români!

Ieri a ieșit Ceaușescu din mormânt! Nu asta contează pentru mine, nu fac parte din familie și nu-mi pasă, dar fascinant mi s-a părut ce a spus directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) Mina Minovici, prof. dr Dan Dermengiu.

Analizele necesare pentru lămurirea identităţii cadavrelor deshumate ieri din locul unde se ştie că au fost înmormântaţi soţii Ceauşescu sunt extrem de complexe şi ar putea dura chiar şi şase luni.

Cum șase luni!? Pe ce lume trăim noi de niște analize banale durează atât? În orice țară civilizată, criminaliștii stabilesc indentitatea unui cadavru în câteva ore/zile, prin analiza ADN. Nu zic nimic de CSI, dar în 6 luni se termină și procesul, deci analizele erau făcute de mult!

Dacă nu vom reuşi să extragem ADN, atunci am putea apela la un laborator din Viena, aşa cum s-a întâmplat într-un alt caz.

Susține ceea ce spun eu? Deci, dacă în șase luni ei nu găsesc un răspuns, ADN-ul va fi trimis la Viena, nu DC, nu London, nu Paris, Viena … la o aruncătură de băț, iar cei de acolo vor da un rezultat în … batem pariu că mai puțin de 6 luni? Eu aș zice că în mai puțin de 6 săptămâni, dar ce mai contează?

Extragerea unui ADN bun presupune zeci de teste. Dacă  probele recoltate pentru ADN sunt prea degradate de apă, îngrăşăminte sau substanţe acide, va fi foarte dificil de obţinut un rezultat precis în cazul soţilor Ceauşescu, a mai precizat Dermengiu.

Las-o bă că măcăne! Sunt descoperiți mamuți și știu ăia care a fost ultima lor masă … maimuțe din neanderthal și descoperă cum a murit, dacă l-a durut când i-a ieșit măseaua de minte, ba și când a avut vărsat de vânt și ăștia îmi zic că e posibil să nu-și dea seama dacă e el sau nu după 20 de ani?

Acum chiar nu mă mai miră nimic și înțeleg perfect de ce s-a tot amânat momentul deshumării … n-ai cu cine!

Citatele sunt din Jurnalul Național, iar vorbele îi aparțin reputatului doctor, șef la INML, Dan Dermengiu.

2 thoughts on “Experții români!

  1. In parte da, dar faza tare … azi la tv deja au anuntat ca sansele sunt de doar 30% ca ADNul prelevat sa fie si bun, deci … specialisti buni de tot! 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *