Puțin zahăr în a treia zi!

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua a treia.

Mi-am respectat regimul autoimpus până seara târziu, adică până am ieșit în oraș. Nu, nu m-am lăsat pradă tentației, dar vroiam să verific o chestie pe care am descoperit-o curând într-un documentar. Nu știu să apreciez cât zahăr am consumat, dar cât poate fi în 2 – 3 guri de 7Up?

Culmea, deloc! Din toate sucurile prezente pe piață, nici unul, dar nici unul, nu conține zahăr. Ce conțin ele este fructoză! Sună frumos și natural și bun și sănătos, dar nu e.

Fructoza este exagerat de dulce și mult mai ieftină ca zahărul, d-asta e folosită. Dacă ar fi după cât de dulce e și pe zahăr l-am nota cu 1, atunci glucoza ar fi 0.75, lactoza 0.25, iar fructoza este 1.75, adică cea mai dulce dintre dulci.

Eu credeam că atunci când bei un suc și setea nu-ți trece, e de la zahăr, pardon, fructoză. Fals! Sucurile conțin apă, sare, un diuretic gen cofeină, fructoză și chestii de-i dau culoare și miros. Faptul că încă-ți este sete și după ce bei un suc este de la sarea din el. Da, de la sare și pentru că imediat elimini tot ce bei, de la diureticul ăla. De ce nu simți sarea? Pentru asta există fructoza.

Uite cum ajungi să devii dependent de cola. Practic tu vrei să te hidratezi, nu că ești leșinat după minunăția de gust, care și ea e acolo, de ce să mint!

Revenind, fructoza asta e trecută și pe eticheta de la 7Up, cum e și la Prigat și la toate toate toate sucurile. De ar fi doar în sucuri nu ar fi o așa mare problemă, dar e în toate alimentele … în cantități industriale în cele de la fast-food.

Da, de la fructoză ajungi ca o vacă, respectiv un bou, plus că ea contribuie la instalarea diabetului, bolilor de inimă și riscului de atac cerebral, relatează Reuters, citând un raport apărut în Journal of the American Society of Nephrology.

Prima parte nu e chiar din Reuters, aia cu vaca și boul, dar de acolo până-n coadă e de la ei. 🙂

Plus că fructoza crește nivelul acidului uric, care, la rândul său mărește producția unui hormon ce face ca vasele de sânge să se contracte, mărind presiunea arterială.

În cadrul studiului au fost monitorizați peste 4.500 de americani cu vârste de peste 18 ani, descoperindu-se că 74 de grame de fructoză pe zi – circa 2,5 băuturi îndulcite – măresc riscul de hipertensiune cu 28%. Adică prelungesc cu înc-o săptămână regimul … cine m-a pus să beau din sucul ăla? 🙁

Și azi am început ziua a patra!

6 thoughts on “Puțin zahăr în a treia zi!

  1. ma gandeam eu cat o sa mai rezisti pana te scapi.. ti-am dat o saptamana.. dar e bine si asa.. nu ma dezamagesti :))

  2. Da ma.. scuze gasim tot timpul.. mai greu cu abtinutu :)) si cu aura ce sa zic.. in curand o sa desparti dunarea in doua

  3. Bre, nu auzi ca a fost in scop stiintific? Rezist ca un calugar budist … sa vezi ce mi-a crescut aura de cand nu mai bag zahar in mine! 😛

  4. …eu astept momentul cand ai sa mergi pe apa, datorita aurei create in lipsa zaharului :)))

    Am vazut si eu docmentarul ala.
    Ma uitam azi la cutia de halva greceasca (din care, noroc ca nu-mi place, nici nu am mancat) ca 45% e sirop de glucoza si fructoza…
    Se zburleste si se innegreste aura :))) de la o bucatica din aia.

    Sa mai analizezi tot in scopuri stiintifice(eventual doar citind eticheta :D) cat zahar, fructoza, glucoza mai contin si asa zisele alimente „ne-dulci”…te ingrozesti!
    Sosuri, prafuri, conserve, semi-preparate, paine…. multe!

    Pana la urma ai rezistat 2 zile sau 3?
    Ca daca ai baut 7up poti considera ca o iei de la zero 😉

    Hai, curaj, astept sa „implinesti” o luna fara zahar si surogatele lui, ascuns sau nu.

  5. Se considera + 3 zile … si numaram in continuare! 🙂 Pai stai putin, eu nu pot sa renunt complet complet, vorba ta, zaharul e in toate, chiar si in ketchup-ul de l-am pus azi pe pizza, dar e in cantitati minuscule. Si ieri am baut, dar cat mi-am udat buzele, nu m-am intors la consum in cantitati industriale!

    Sper sa trec cu bine de sapt asta, doar au trecut 4 zile si am inceput sa ma obisnuiesc, sincer! Am ciocolata si bomboane in casa si nici macar nu m-am apropiat de ele, deci va dau voie sa va inchinati mie! :)))

    Azi am pus un nou termen. Pana pe 1 septembrie nu mai pun dulciuri si sucuri in mine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *