Experţii Vaticanului recunosc autenticitatea moaștelor Sfântului Ioan Botezătorul!

Mâine, credincioşii creştini prăznuiesc Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. De curând, fragmente din moaştele lui au fost descoperite pe o insulă de lângă oraşul bulgăresc Sozopol. Deşi oficialii bulgari s-au grăbit să proclame localitatea drept Noul Ierusalim, e bine de ştiut că moaşte ale marelui sfânt se găsesc în multe locuri din lume, inclusiv în Român.

La sfârşitul lunii trecute, o echipă de arheologi bulgari condusă de prof. Kazimir Popkonstantinov anunţa descoperirea, pe o insulă din apropierea localităţii Sozopol, unul dintre cele mai vechi oraşe de pe litoralul Mării Negre, colonizat de greci în jurul anului 610 î.H., a unor fragmente din moaştele Sf. Ioan Botezătorul.

Relicvele – părticele dintr-un braţ, un picior, din craniu şi un dinte – au fost găsite într-o mică raclă din alabastru ce fusese zidită în altarul bisericii unei foste mănăstiri de pe insula ce poartă chiar numele sfântului. Ştirea a făcut vâlvă, iar autorităţile bulgare au dat evenimentului o amploare uriaşă. Ministrul bulgar pentru diaspora, Bojidar Dimitrov, a vorbit chiar despre proclamarea Sozopolului drept Noul Ierusalim, lucru ce ar duce, conform acestuia, la imense avantaje economice rezultând din dezvoltarea turismului ecumenic şi a pelerinajelor spre locul unde se află moaştele. Ele au fost încredinţate iniţial Episcopului de Sliven, Ioanikii, ulterior ele fiind depuse, până la înălţarea unei noi catedrale, în Biserica Sf. Gheorghe de lângă Sozopol. În acest sens a fost făcută o nouă casetă, dar din argint, pentru odihna preţioaselor relicve. Săptămâna trecută, acelaşi Bojidar Dimitrov a anunţat, citându-l pe unul dintre experţii Vaticanului în identificarea sfintelor moaşte, Michael Hesseman, că rămăşiţele găsite sunt autentice, astfel încât credincioşii pot să-şi planifice de-acum pelerinaje către Sozopol.

În ziua de 29 august, creştinătatea pomeneşte astfel Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, numit de Iisus Hristos “cel mai mare om născut din femeie”.

Bisericile din România adăpostesc nenumărate relicve sfinte, inclusiv fragmente din moaştele Sf. Ioan Botezătorul. Doar în Bucureşti, acestea pot fi aflate în cinci biserici, ele fiind scoase la zile de sărbătoare.

Pe Calea Victoriei se află Biserica Sf. Vasile cel Mare – Victoria. La loc de cinste, în relicvariumul ce păstrează şi moaştele altor sfinţi ai bisericii creştine, se află şi un fragment din trupul Sf. Ioan Botezătorul. “Noi l-am moştenit aici, dar, din câte ştiu, sfintele moaşte au fost dăruite, după 1990, de un credincios, fiind aduse de la o mănăstire din Moldova”, afirmă preotul Cristinel Trandafir.

Odoarele sunt scoase spre închinăciune în zile de sărbătoare sau la datele de prăznuire a Sf. Ioan Botezătorul, fiind socotite a avea puterea de a tămădui boli trupeşti şi sufleteşti. Într-un alt loc, în Biserica Icoanei, se păstrează, de asemenea, un mic fragment de moaşte ce aparţin aceluiaşi mare sfânt. “Le-am primit de la una dintre mănăstirile de pe Muntele Athos”, mărturiseşte preotul-paroh Ion Popescu. “Le scoatem în fiecare duminică şi în alte zile de sărbătoare”. De asemenea, alte biserici din Capitală ce deţin astfel de sfinte relicve sunt Biserica Mihai-Vodă, Biserica Delea Veche şi Mănăstirea Radu-Vodă.

8 thoughts on “Experţii Vaticanului recunosc autenticitatea moaștelor Sfântului Ioan Botezătorul!

  1. E buna thema asta dar este prea fada pentru continutul meu multimedia. De aia am ales alta si ma tot straduiesc sa o imbunatatesc (si merge treaba)

  2. E buna thema asta dar este prea fada pentru continutul meu multimedia. De aia am ales alta si ma tot straduiesc sa o imbunatatesc (si merge treaba)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *