85 de ani de la întronizarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

S-au împlinit 85 de ani de la întronizarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Miron Cristea.

Pe numele de mirean Elie Cristea, Miron Cristea a fost și prim-ministru al României între 1938 – 1939 și membru al Academiei Române. Născut la data de 18 iulie 1868, în localitatea Toplița, judetul Harghita, Miron Cristea a urmat cursurile Institutului teologic-pedagogic din Sibiu și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta. A intrat în monahism la Mânăstirea Hodos Bodrog, ajungând în scurt timp ieromonah și apoi protosinghel. În noiembrie 1909, a fost ales episcop al Caransebeșului. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, și a fost membru al delegației românilor transilvaneni care a prezentat actul unirii la București. În anul 1919, a devenit membru de onoare al Academiei Române și a fost ales mitropolit primat al României întregite.

În februarie 1925, a fost numit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române fiind instalat în același an, la 1 noiembrie.

Pe parcursul vieții Sale, patriarhul Miron Cristea s-a implicat activ în rezolvarea problemelor cu care se confrunta Biserica, dar și societatea, în general.

Între realizarile sale de marcă amintim: alcătuirea Statutului de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, în 1925, construirea Palatului Patriarhal, reapariția revistei ‘Biserica Ortodoxă Română’. Patriarhul Miron Cristea a inițiat apariția revistei ‘Apostol’, un organ de publicitate al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a îngrijit de tipărirea Bibliei, s-a implicat în editarea de noi ediții a Noului Testament, a înființat un Seminar pentru orfanii de război, la Câmpulung-Mușcel, seminar care a primit numele de ‘Miron Patriarhul’, a realizat și înființat Academia de Muzică Religioasă din București, în anul 1926 și a sprijinit o serie de tineri teologi la studii peste hotare.

În localitatea natală, Toplița, a ctitorit schitul de lemn cu hramul ‘Sfântul Ilie’.
Miron Cristea a trecut la cele veșnice în data de 6 martie 1939, la Cannes, în Franța, fiind înmormântat în Catedrala patriarhală din București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *