Specialiștii

click pentru mărire

Articolul din Jurnalul Național este submediocru și insultător la adresa mea. Ar trebui să am inteligența unui parameci ca să pot crede că cei fără nici un Dumnezeu au ajuns să primească indicații de la slujitorii Lui. Nu doar că le primesc, le și duc la îndeplinire!

Totuși, fiind vorba despre Jurnalul Național, eu îi suspectez de prostie, nu de ticăloșie. A încerca să le găsești scuze celor de la PDL doar pentru ca vina să fie cât mai diluată și dracul să nu mai fie așa negru, mi se pare prea de tot.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române a venit cu o reacție, dar doar pentru a se auzi vorbind. Dacă nu știi să zici ceva decent, de ce te încurci și dorești să devii ridicol?

Titlul articolului din Jurnalul Național este specific presei din România, adică fără nici o legătură cu articolul în sine.

Falcă se retrage cu dezlegare de la BOR

Bun, dar începând să citim ne prindem ce vrea să spună doamna Adriana Duțulescu:

Gheorghe Falcă de la Arad, finul lui Băsescu, a primit semnal să renunţe la candidatura la preşedinţia partidului, surse din conducerea PDL dezvăluind pentru Jurnalul Naţional că acest semnal a venit, pe căi neoficiale, de la Patriarhul BOR, Daniel, care le-a transmis pedeliştilor că nu agreează prezenţa la şefia celui mai puternic partid din România a unui pocăit. Asta deoarece Gheorghe Falcă nu este creştin ortodox, ci neoprotestant.

În mod firesc, răspunsul BOR nu are nici o legătură cu ce apare în ziar, fix ca nuca-n perete. Ei se fac că nu înțeleg și noi ar trebui să-i credem? Ba mai mult, la un așa răspuns, cei mai mulți ar putea crede că poate are dreptate ziarul.

Eu aș fi venit cu o explicație fermă și clară, dar ca să n-o mai lungim, poftim:

Titlul articolului este absurd atata vreme cat insasi doamna Dutulescu mentioneaza faptul ca domnul Gheorghe Falca „nu este crestin ortodox, ci pastor neoprotestant”. In mod logic, domnul Gheorghe Falca ar trebui sa solicite „dezlegarea” de functia politica pe o care o vizeaza de la conducerea cultului neoprotestant caruia ii apartine, iar nu de la Biserica Ortodoxa Romana.

Deci cum? Eu n-am înțeles că Gheorghe Falcă a cerut să nu mai candideze și s-a adresat cui nu trebuie, el nefiind ortodox, plus că BOR nu se amestecă în viața politică, ci că au fost presiuni & stuff … dar poate n-am …

Legat de BOR, atât apare în ziar, cam o zecime din întregul articol, dar se pare că suficient pentru a da titlul. Întreaga presă se tabloidizează, asta-i clar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *