Respectul față de lumea creată

După învățătura creștină, întreaga creație este un dar al lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. De aceea, omul a fost creat în ziua a şasea, când toate celelalte erau deja create pentru a-l primi pe cel ce era „coroana creaţiei”, pe om.

Plămădit din aceeaşi ţărână din care e făcut întreg universul, omul se înrudeşte astfel cu toată natura, prin trupul său, fiind fiinţial legat de restul creaţiei.

Citim în Sfânta Scriptură că Dumnezeu le-a făcut pe toate „bune foarte” (Fac. 1, 31). Din păcate, odată cu căderea omului în păcat, a căzut şi s-a pervertit şi natura. Aceasta nu l-a mai recunoscut pe om ca stăpân, revoltându-se încontinuu contra lui, pedepsindu-l pentru păcatul comis: „Pentru că făptura, slujindu-ți Ție, Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepți și se domolește spre facerea de bine a celor care se încred în Tine.” (Înț. Sol. 16, 4)

Omul a înţeles greşit stăpânirea sa supra naturii, exploatând mediul natural în folosul său. Pe de o parte, civilizaţia modernă smulge cu o mare viteză şi amploare resursele Pământului pentru a-şi asigura bunăstarea, iar pe de altă parte, otrăveşte natura prin deşeuri, favorizând astfel distrugerea sistemelor naturale de regenerare.

Ecologiştii au tras de mult semnalul de alarmă, arătând că natura este din ce în ce mai distrusă. Cataclismele naturale, seceta, încălzirea globală, inundaţiile, dispariţia unor specii de animale sau plante, toate sunt efecte ale comportamentului nostru faţă de natură. Victima acestor abuzuri este în primul rând omul, pentru că el are nevoie pentru a supravieţui de un mediu înconjurător sănătos.

Omul ar trebui să ştie că nu este stăpânul absolut al naturii, pentru că nu el este creatorul ei. El nu este decât administrator şi de aceea stăpânirea sa trebuie înţeleasă ca fiind una de protejare şi nu de distrugere a ei.

Datoria Bisericii este aceea de a-l sensibiliza pe omul modern şi de a-l face să înţeleagă faptul că natura nu este ceva în exteriorul lui, ci parte din el, având datoria de a o proteja, de a o îngriji, atât pentru binele său trupesc, dar şi sufletesc, căci va fi judecat după felul cum a respectat porunca divină de a stăpâni pământul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *