Românii din Viena s-au închinat unui fragment din Sfânta Cruce

În Duminica a III-a a Postului Mare, numită și Duminica Sfintei Cruci, credinciosii români din Viena au avut prilejul și bucuria de a se închina unui fragment din lemnul Sfintei Cruci care se păstreaza în Mânăstirea Heiligenkreuz (Sf. Cruce), de lânga capitala Austriei.

Dacă acest fragment ar fi o relicvă creștină falsă, ar deranja pe cineva? Nu zic că este, nu am găsit nici o referire, dar ar conta pentru tine cel ce mergi să te închini la ea dacă ai afla după că e un fals?

21 thoughts on “Românii din Viena s-au închinat unui fragment din Sfânta Cruce

  1. Nu stiu de ce, dar am impresia de cate ori pui postari crestine nu prea se lasa cu comentarii …

  2. Macar de ar fi citite si tot ar fi o chestie. Chiar m-ai facut curios sa ma uit peste statistici. 🙂

    Dar revenind, te-ar afecta cumva sa stii ca era un fals sau nu e domeniul tau?

  3. sa te inchini la un fragment din sfanta cruce!!! ma tavalesc pe jos de ras. chiar si de ar fi fost un fragment original (ceea ce ma indoiesc oricum), tot nu ar trebui sa ne inchinam la o bucata de lemn. pt ca nu este altceva decat o bucata de lemn pe care ar fi fost rastignit Isus. nimic mai mult. nu este Isus, si nu este Dumnezeu!!! ca poti sa o pastrezi si sa te gandesti; uite domne’ o bucata din lemnul crucii (desi crucea este un simbol pagan) pe care a fost torturat Isus. insa NIMIC MAI MULT!!!

  4. Te inchini la ceea ce reprezinta Crucea, ea fiind altarul de jertfa pe care a fost rastignit Hristos si semnul biruintei asupra mortii.

  5. Sa inteleg ca pe el in faci prost? Parca trebuia sa respecti credinta oricui, indiferent cat de ridicola pare sau nu pentru tine.

  6. Nu e nici o smecherie. Pur si simplu sunt dovezi fizice a existentei unui lucru si a puterii lui Dumnezeu ca ele inca exista desi logic ar fi ca acestea sa se fi alterat in timp si sa … dispara.

  7. lulz, toate relicvele sunt false, inventate de alchimisti undeva intre evul mediu timpuriu si evul mediu.

    traiasca naivitatea.

  8. da, cum sa nu, carnea sfiintilor nu putrezeste.

    imbalsamarea fara sa fie vorba de mumii egiptene e un mit si cutii de sticla inchise ermetic, principiul de conservare a masei si turnarea de metale peste relicve sunt opere satanice.

  9. pai crucea reprezinta cum dadeau moarte romanii si inspaimantau cei care nu acceptau sistemul.

    cat de idiot poti sa fii sa crezi ca inchinandu-te crucii te inchini lui isus din moment ce el si vreo cateva mii de hoti si rebeli au sfarsit oarecum la fel.

    gee, nu inteleg de ce naiba nu se preda asta in scoli in loc de toate tampeniile cum ar fi toate razboaiele alea de le-a pierdut romania si ocuparile turcilor, dupaia pupam in cur steagul si patria.

  10. Si cu toate astea multe trupuri au fost descoperite de oameni simpli in cele mai nebienuite locuri. Vezi cazul Sf. Dumitru Basarabov ale carui moaste sunt la Bucuresti.

    Tine de credinta. 🙂

  11. da vai, ce povesti lacrimogene.

    si isus era un taran de rand, mama lui din familia regelui david si tatal preot egiptean.

    huh.

    sau mohammad, taran analfabet dar cumva ajunge regele arabiei saudite si lider religios.

    cultul la persoana si propaganda niciodata nu se demodeaza.

  12. Inchinandu-ne sfintei Cruci si sarutand-o, noi, dreptcredinciosii crestini, ne inchinam Celui Care S-a rastignit pe sfanta cruce, adica Il cinstim pe Hristos cu inchinarea suprema, numita adorare, cum am spus mai inainte. Nici vorba nu poate fi de un cult idolatru, asa cum spun, direct sau indirect, unele grupari crestine, pentru ca dreptcredinciosii nu se inchina la materia din care este alcatuita crucea, ci se inchina la Persoana al carei chip se afla pe cruce. Eruditul ieromonah Rufin de Aquileea (Italia), 345-410, rezuma dreapta invatatura despre cinstirea sfintei cruci prin aceste cuvinte: „Noi ne inchinam oricarei cruci, dar, prin ea, noi adoram pe Insusi Acela a Caruia este crucea” (adoramus omnem crucem et per illam ipsum cuius est crux).

    Crucea este altarul divin real si istoric al crestinismului, altar pe care Domnul Hristos S-a adus, „o data, jertfa, ca sa ridice pacatele multora” (adica ale acelora care voiesc sa se mantuiasca) (Evrei 9, 28).

    Crucea este „puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18), pentru cei ce voiesc sa se mantuiasca, adica pentru cei ce cred. Cu puterea divina a crucii se lauda Sfantul Apostol Pavel, in slabiciunile sale omenesti si in necazurile si stramtorarile pe care le indura (cf. Gal. 6, 14). Ea este „pecetea divina” de pe fata dreptcredinciosilor, pecete prin care acestia au scapat si scapa de urgiile vrajmasilor vazuti si nevazuti.

    Crucea este semnul Fiului Omului, la a doua venire. Insusi Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai, care doreau sa afle timpul celei de a doua veniri a Lui, precum si timpul sfarsitului Lumii (Matei 24, 3) ca, intre semnele care vor fi, „atunci se va arata pe cer” (si) „semnul Fiului Omului” (Matei 23, 30), adica sfanta cruce. Cuvintele acestea arata, pe de o parte, ca Insusi Domnul Hristos confirma valoarea sfintei cruci, in iconomia divina

  13. Mie personal mi se pare ca religia organizata (oricare ar fi aceea) sugruma adevarata spiritualitate si iluminare. In ceea ce priveste divinul, spiritualitatea, existenta, exista multe notiuni si teorii. Ca o fi ceva mister acolo sau nu, cine stie… dar un lucru e sigur si anume ca religia este o forma de manipulare a maselor. A nu se confunda cu „faith” (credinta interioara). Aia e altceva.

  14. Cultul este o manifestare externă a religiozităţii omeneşti. Deci este firesc și natural ca el să existe. Totuși să nu cădem in cealaltă extremă. Cultul ar putea fi definit: omul în căutarea lui Dumnezeu!

    Deşi manifestarea cea mai cunoscută a cultului este rugăciunea, ea nu caracterizează şi nu defineşte complet cultul. Elementele constitutive ale cultului sunt gesturile, simbolurile, actele, formulele şi rugăciunilor prin care omul încearcă să intre în relaţie cu divinitatea.

    Adevărat draga mea Nefersetty, că atunci când formele externe de cult sunt lipsite de suportul fondului sufletesc lăuntric, ele degenerează în forme goale şi lipsite de conţinut religios, în ritualism, formalism, bigotism, sau alte forme pseudo-religioase, care se îndeplinesc automat sau în chip mecani și deci inutile.

    Cultul divin public, social sau colectiv, este atunci când e practicat de grupuri de persoane unite între ele datorită aceloraşi convingeri religioase, identitate de concepţii şi care îmbrăţişează aceleaşi forme de cult. Aceasta ar corespunde sfatului Mântuitorului: Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Mt.18,20).

    Pe principiul fiecare om pentru el, ar trebui să trăim și in anarhie și să respingem tot ce înseamna autoritate, reguli și ordine. Cum am zis, trebuie să existe un echilibru, ba mai mult. Biserica (oricare ar fi ea) recomanda și cultul particular. Chiar se luptă ca acesta să fie însușit de fiecare membru al ei.

    Tu însă, când te rogi intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns … (Mt. 6,6)

  15. Cultul ar putea fi definit: omul în căutarea lui Dumnezeu!

    da, asta aberând din nou şi luând creştinismul ca ‘dreapta’ credinţă, ceea ce e o eroare(sau oricare alta).

    şi nu, nu ne rugăm toţi la acelaşi dumnezeu. astea sunt rahaturi de la documentale tv.

    zeul creştin te duce în ceruri sau dacă nu-l pupi undeva te trimite să arzi în iad, cel musulman îţi dă tutun şi harem în rai, cel budist te reciclează şi te bagă în altă fiinţă, etc.

  16. Pentru mine e dreapta credinta, ce sa-i faci? 😛

    Ba ne rugam la acelasi Dumnezeu, doar ca unora li s-a alterat in minte si inima imaginea clara pe care o aveau la inceput, dar cum ti-am mai zis, multe religii au lucruri comune pentru ca au acelasi punct de placare.

    Ca in timp au aparut si alte amanunte despartindu-le, e alta problema, dar la baza exista o singura credinta, unii departandu-se mai mult ca altii, atat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *