Suntem în anul 7519 de la crearea lumii!

Timpul a apărut la un moment dat precis şi curge într-o singură direcţie! Această problemă este deosebit de actuală când percepţia curentă a cronologiei şi calendarului a suferit, cu ajutorul matematicii şi evoluţionismului sec. al XIX-lea o mutație radicală.

Cronologia profană (civilă) din zilele noastre a introdus un sistem de datare în două direcţii. Noi suntem crescuţi cu acest hibrid, fără a gândi să-i contestăm valabilitatea. Dacă ne vom opri însă un moment de reflecţie asupra curgerii simetrice a timpului în 2 direcţii diametral opuse, având ca axă (centru) Naşterea Domnului, şi datări „înainte” şi „după” … vom observa că timpul are un punct de origine 0 şi curge în două direcţii fără vreun sfârşit determinat, de la minus infinit la plus infinit.

Cronologia tradiţională grăieşte: „anul cutare de la Facerea lumii”, iar timpul curge, aşa cum şi se întâmplă în realitate, într-o singură direcţie, spre sfârşit, care rămâne ce-i drept ascuns, dar va veni la momentul hotărât de Domnul.

Nu vrem prin aceasta să tăgăduim în vreun fel că centrul este Hristos, sau chiar axa timpului, ci doar să repunem în drepturi cronologia tradiţională a Bisericii ce, bineînţeles că-L cinstea pe Hristos aşa cum se cuvine. Încercând să aflăm cum s-a putut ajunge aici, se invocă în primul rând faptul că această datare ar aparţine Sfântului Dionisie Exiguul care a stabilit anul Naşterii Domnului şi prin aceasta era creştină.

După informaţiile general admise, Sfântul Dionisie a elaborat un tabel pascal pentru anii 228-247, ani număraţi de la începutul domniei împăratului Diocleţian. Din evlavia sa, Sfântul a simţit că acest ticălos persecutor al creştinilor nu merită să mai fie amintit, ci mai cu seamă e de menţionat anul Naşterii Domnului (Anno Domnini), şi a modificat datarea ca fiind perioada 532-550 de la Naşterea Domnului, deci anul diocleţian 228 este echivalent cu Anul Domnului 532. Întrucât aceste evenimente se petreceau la Roma, s-a anulat astfel şi tradiţionala lor datare „Ab urbe condita” (de la întemeierea cetăţii Romei de către Romulus şi Remus) care ar fi fost în anul753 înainte de Naşterea Domnului. Nu avem nimic de obiectat la aceste informaţii decât aceea că de aici nu rezultă câtuşi de puţin că Sfântul a introdus acea numărătoare a anilor în cele două direcţii.

S-a furnizat atunci o altă ipoteză potrivit căreia cel care ar fi adus această curioasă datare ar fi urmaşul Sfântului Dionisie, anume Beda Venerabilul (Anglia,sec. VIII), care ar fi introdus practica numărării anilor şi în urmă, astfel încât anul 1 al Naşterii Domnului era logic precedat de către anul 1 înainte de Naşterea Domnului. Această informaţie trebuie luată cu mare atenţie, deoarece aici sepoate strecura o falsă pistă. Desigur cunoaştem şi din sinaxarele noastre ortodoxe legate de drepţii şi proorocii Vechiului Testament vorbe ca acestea: „Sfântul prooroc (N) a trăit acum (n) veacuri (sau sute de ani) înainte de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos…”, lucru pe care îl făcea cu siguranţă şi BedaVenerabilul. Dar putem fi absolut siguri că acesta nu uitase de datarea de la Facerea lumii, chiar dacă nu o folosea în mod curent. De aici însă şi până la a stabili un sistem de datare în axe diferite aşa cum îl cunoaştem este o cale lungă, care, iată, a durat până în sec. XVIII, cel al „luminilor”, când actualul sistem„astronomic” de datare a fost propus, şi din nenorocire şi adoptat până în zilele noastre, de către astronomul Jacques Cassini în anul 1740.

Trebuie subliniat că pe parcursul istoriei de peste un mileniu al Bisericii a existat o cronologie foarte bine pusă la punct, ce era cunoscută şi predată, în acelaşi mod în care se învaţă în şcolile noastre istoria. Numai că această cronologie era cu totul alta decât cea de la şcoală, şi pentru edificare o redăm încontinuare:

Creştinii, adică totalitatea Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, au admis în dogmele lor Biblia ca fiind prima Lege dată de Dumnezeu poporului lui Israel şi reînnoită – a doua oară – prin venirea pe pământ, a lui Iisus Hristos. Prima Lege se cunoaşte sub numele de Vechiul Testament, iar reînnoirea sub acela de Noul Testament, „N-am venit să stric (Legea), ci să plinesc” zice Domnul (Matei V, 17).

Biserica Creştină legiuieşte că Iisus Hristos S-a născut, după Trup, din pururea Fecioara Maria, în anul 5508 de la facerea lumii, ani pe care obişnuiesc a-i împărţi – adică vremea cea de la întemeierea lumii şi până la întâia venire a lui Iisus Hristos – în cinci vârste:

Întâia vârstă a lumii e cea de la facerea lui Adam până la potop (după cei 72 de tâlcuitori, numiţi – Septuagintă) 2262 de ani.

A doua vârstă, pe cea de la potop până ieşirea fiilor lui Israel, 1632 de ani.

A treia vârstă, pe cea de la ieşire până la zidirea Bisericii în anul al 4-lea – Solomon, 601 ani.

A patra, pe cea de la zidirea Bsericii, până la risipirea ei,- robia Ierusalimului, 424 ani.

A cincea, pe cea de la risipire până la întâia venirea Domnului nostru IS. HS, 589 ani.

Total, 5508 ani.

O primă consecinţă a celor de mai sus a fost deturnarea percepţiei  bisericeşti tradiţionale asupra timpului, şi înlocuirea ei treptată cu o cronologie seculară, ştiinţifică şi politică, ce se deosebeşte radical şi subminează periculos bazele credinţei creștine. Pe această zonă – primele zile ale creaţiei până la căderea lui Adam – se pot broda oricâte presupuneri fanteziste şi oricâte sume de ani, ceea ce convine de minune unei gândiri evoluţioniste. Astfel s-a mers de la infinitatea vechimii universului (materialism ateu) până la recenta teorie a „big bang-ului” ce indică o vechime de aprox. 16 miliarde de ani. Pentru ca aceste rătăciri să nu mai aibă loc, să reluăm fără nici o urmă de îndoială în suflete cronologia tradiţională constantinopolitană a Bisericii Răsăritului care ne spune să numărăm de la facerea lumii 5508 ani până la Naşterea Domnului. De atunci au trecut aşa cum ni se spune 2011 ani, ceea ce dă un total de 7519 ani.

Pr. Dan Bădulescu

104 thoughts on “Suntem în anul 7519 de la crearea lumii!

  1. Orice schimbare în învățătura Dumnezeiască ( Sfânta Scriptură) este de la vrăjmașul. Așa este și invenția satanică a anului 0 (nașterea lui Hristos făcută de Înțelepții Sionului în protocoalele lor. Nici un Sfânt nu a greșit în Sfânta Scriptură și nici o dată nu se contrazic în învățătura ortodoxă Sfinții. Așa se face că nici Sf. Calinic nu a greșit în vedenia anului Înfricoșătoarei Judecăți la anul 7500 de la zidirea lumii. Anul masonic 2014, în realitate este 7489 de la zidirea lumii, reperul calculelor în Sfânta noastră Scriptură este anul 5508, pe care Îngerul care păzea cu sabia de foc Edenul, i l-a spus lui Sit (al treilea fiu a lui Adam), ce venise să-i ceară untdelemn pt. tămăduirea lui Adam. Iar Adam a fost tămăduit de toate bolile la anul 33 masonic, adică 5508 de la zidirea lumii. Pentru ca nimeni să nu mai greșească vreodată la calcularea anilor de la zidirea lumii, să meargă la Mănăstirea Putna și să citească pe piatra mormântului Voievodului Ștefan Cel Mare, anul morții sale care este 6979 (1504 masonic). Rezultă că de la 1504 pâna la 2014 sunt 510 ani , aceștia adunați la anul 6979, obținem anul real de la zidire 7489. Sau anul 5508 minus 33 ani cât avea Mântuitorul Iisus Hristos, rezultă anul 5475, anul nașterii lui Iisus Hristos, adunând 2014 ani de la anul zero rezultă anul acesta de la zidirea lumii 7489.
    Redactarea anului zero s-a facut de către masonerie, ca și cele 24 protocoale redactate în timpul Marelui Congres Masonic de la Basel (Elveţia) în
    anul 1897 şi au fost publicate prima dată de către profesorul rus Serghei Nilus în 1902.
    Această ediţie a fost distrusă imediat şi a dispărut de pe piaţă, dar a apărut o nouă ediţie în
    1905, iar un exemplar al acestei ediţii se află la British Museum din Londra.
    Doi ani mai târziu, în 1907, a apărut sub numele „Duşmanul neamului omenesc” („L’ennemi dugenre humain”) ediţia fraţilor AT. şi C. Butmi.
    În 1911, la mânăstirea Sf. Sergiu apare o nouă ediţie, tradusă în sfârşit în lb. engleză şi
    accesibilă americanilor.
    Alte ediţii au urmat în 1912, 1917 (ediţie distrusă complet) şi în 1920 apare la Berlin în lb.
    Germană.
    Din acest moment răspândirea „protocoalelor” n-a mai putut fi oprită, chiar dacă multe ediţii au
    fost oprite, retrase sau interzise pe toată suprafaţa pământului.

  2. Cele mai precise calcule le găsim în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, care a fost inițiatorul ca data de 25 Decembrie a fiecărui an să fie Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului, reperul calculelor Sfântului este anul 5508 din Dumnezeiasca Scriptură, pe care Îngerul Domnului care păzea cu sabia de foc Edenul, i l-a spus lui Sit (al treilea fiu a lui Adam), ce venise să-i ceară untdelemn pt. tămăduirea lui Adam. Iar Adam a fost tămăduit de toate bolile la anul 33 de la Nașterea lui Iisus Hristos, anul Învierii Mântuitorului, adică 5508 de la zidirea lumii. Tot la Sfântul Ioan Gură de Aur, găsim calculată data și ora nașterii Mântuitorului Iisus Hristos: 25 Decembrie 5475 ora 03.00, oră la care cele 24 candele a Bisericii din Betleem se aprind singure. Începând cu anul 7500 de la Adam (anul 2025 de la Nașterea lui Iisus Hristos). Dumnezeu spune Arhanghelului Mihail in vedenia Sf. Nifon al Constantianei: „Sa pregateasca inceputul Judecatii”. Până atunci, omenirea trebuie sa treaca mai intai prin judecati aspre, prin mari necazuri si dureri, consecinte directe ale pacatelor si ale indepartarii ei de Dumnezeu, suferinte care vor evolua in paralel, in forme cumplite. Despre aceste judecati vorbea Dumnezeu. Iisus Hristos spunea limpede apostolilor Sai: „Se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie si va fi foamete si ciuma si cutremure pe alocuri”. (Matei 24.7) „Luati seama sa nu va speriati, caci trebuie sa fie toate, dar inca nu este sfarsitul.” (Matei 24.6) „Toate acestea sunt inceputul durerilor.” (Matei 24.8) „Atunci multi se vor sminti si se vor vinde unii pe altii; si se vor urâ unii pe altii.” (Matei 24.10) „Si va da frate pe frate la moarte si tata pe copil si copiii se vor razvrati impotriva parintilor si ii vor ucide.” (Marcu 13.12) Toata aceasta evolutie a raului va culmina cu un mare necaz asupra omenirii, despre care zicea Mantuitorul: „Caci in zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost pana acum, de la inceputul fapturii pe care a zidit-o Dumnezeu si nici nu va mai fi” (Marcu 13.19). „Iar indata dupa stramtorarea acelor zile, soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui.” (Matei 24.29) „Atunci se va arata pe cer Semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa.” (Matei 24.30)
    În Dumnezeiasca Scriptură se mentioneaza ca aceasta lume in forma ei istorica are o limita, un termen. Dar sfarsitul nu va fi o oprire a timpului istoric printr-o catastrofa cosmica, ci o innoire a creatiei, in sens de „transformare” (1 Corinteni 15.51-55). O trecere de la starea veche la una noua, care coincide cu aparitia glorioasa a lui Hristos, la cea de a doua Lui venire. Astfel, istoria si creatia in cele sapte zile asteapta „ziua a opta”, care prefigureaza timpul eshatologic sau vesnicia. Si pentru ca aceasta zi a opta nu va mai fi urmata de altele, ci va fi eterna (sau infinita), arta crestina a facut din 8 (opt) culcat si un semn al eternitatii sau cel al infinitului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *