Schimbarea numelui – un ritual magico-religios

Atunci când nici sursa bolilor și nici remediile medicale nu erau cunoscute, omul societății rurale considera drept cauză fundamentală a neputințelor trupești, demonii bolilor sau duhurile necurate.

Astfel, a luat naștere o serie de rituri magico-religioase menite să înșele demonul bolii sau moartea. În rândul acestor obiceiuri, practicate și pe teritoriul României, se numără schimbarea numelui și botezarea din nou.

Episcopul Melhisedec al Hușilor, vorbind de fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan al II-lea, observa că mai avea și numele de Vlad, nume cu care e pomenit într-o mulțime de urice ale marelui voievod al Moldovei, dând următoarele lămuriri:

Obiceiul de a avea două numiri, unul de botez, altul adaos pe urmă din motive superstițioase, exisă și astăzi la poporul român. Când un copil zace de boală grea și îndelungată, mai ales însoțită de spasmuri, mamele schimbă numele bolnavului, crezând că prin aceasta ar ascunde oarecum copilul de spiritul cel rău, carele, după credința lor, duce boala.

Chiar și Ion Creangă, în povestea Stan Pățitul, face aluzie la aceast obicei, când eroul basmului, întrebat de nume, îi răspunde drăcușorului:

Tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce-am avut, când eram mic, mi-au schimbat numele, din Stan în Ipate, și de-atunci am rămas cu două nume.

În Oltenia, primul copil născut viu – după unul sau mai mulți născuți morți, se numește după pierit. Acestui prim copil viu i se schimbă numele adesea, i se pune un cercel pe care stă scris al doilea nume. Cel dintâi nume se scrie pe o cărămidă care se arunca într-o apă curgătoare. Astfel, se încercă inducerea în eroare a duhurilor necurate care, nemaicunoscându-l pe bolnav, i-ar pierde urma și l-ar lăsa în pace.

Numele cel nou care se dădea adesea copilului care bolește este acela de Lupu (fem. Lupa), mai rar Ursu (fem. Ursa) sau Zmeu, alteori un nume puțin plăcut, ca: Grozav (fem. Grozava, Grozea etc), toate acestea cu scopul de a îndepărta duhurile necurate de la el.

Deci numele cel nou, practic prenumele, devenind odată cu introducerea actelor de indentitate numele de familie.

sursa: CrestinOrtodox.ro

6 thoughts on “Schimbarea numelui – un ritual magico-religios

  1. In sprijinul ideii de ritual imi vin 2 exemple:
    Cacat Ion – Cacat Vasile / Dinel Staicu – Dinel Nutu

    … nu acum pe bune, astea mi se par basme din popor

  2. asa zicem noi acum, dar intreaba-ti bunicii daca pentru ei nu erau lucruri serioase! 🙂

  3. mda, cum sa nu, hai sa mintim istoria.

    eu din cate stiu asa nume de familie aveau doar casele regale-nobile.

    cand au aparut actele la tarani, au inceput sa dea nume. bunicu era ion, tata ion, fiul ion si tot asa.

    eh atunci Ion a devenit Ionel. Al cui? A lu popa? Daaaaa.

    Ion Pop-escu.

    Solved.

  4. Nu despre asta era vorba, ci ca exista pana de curand (si poate mai exista) obiceiul asta. btw, asta se intampla si la asiatici, citeste viata lui Bruce Lee sa vezi ca si lui i s-a schimbat numele fix din cauza asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *