Ziua Naţională a României serbată și în Ungaria

Ajunul Sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României (29 noiembrie 2011), a marcat în acest an şi sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Budapesta, care a avut loc într-un mod aparte.

Aflat în capitala Ungariei la scurtă vreme după preluarea mandatului său de Ambasador al României în Republica Ungară, domnul Alexandru Victor Micula a hotărât ca Sărbătoarea Naţională a românilor din Budapesta din anul 2011 să aibă loc pe un vapor numit „Europa”, acostat pe Dunăre, în apropierea Palatului Parlamentului Ungar, pentru a sublinia în felul acesta, înaintea numeroşilor oaspeţi prezenţi la eveniment, locul şi poziţia pe care România le are actualmente în contextul european.

Manifestarea s-a încheiat printr-o croazieră pe Dunăre, la care au fost invitaţi să participe toţi oaspeţii.

Evenimente asemănătoare vor fi organizate, de asemenea, de către Consulatul General al României la Seghedin (30 noiembrie 2011) şi Consulatul General al României la Giula (2 decembrie 2011), cu acest prilej având loc şi un concert extraordinar oferit de Nicu Alifantis în Sala Studio a Teatrului Cetăţii din Giula.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *