Pentru oamenii de știință nu există un război între religie și știință

Continuarea celor scrise în postarea „Sunt trei mari forme ale cunoaşterii: teologică, filosofică și ştiinţifică. Ele pot lucra doar împreună!” vine, în mod neașteptat, de peste Ocean.

Un studiu recent realizat de Rice University aruncă o nouă rază de lumină asupra războiului ancestral dintre religie şi ştiinţă.

Conform rezultatelor studiului realizat de expertul în sociologie de la Rice, prof. dr. Elaine Ecklund, majoritatea oamenilor de ştiinţă pe care ea şi colegii ei i-au urmărit şi intervievat timp de 5 ani de zile, consideră atât ştiinţa, cât şi religia, două căi valide de a obţine cunoştinţe şi informaţii. Și că existentul „conflict” este întreţinut mai mult de extremele celor două părţi.

Astfel, au fost intervievați 275 de oameni de ştiinţă de la 21 de universităţi cu departamente de cercetare în biologie, chimie, ştiinţe sociale, ştiinţă politică şi economică, din Statele Unite.

Doar 15% dintre respondenţi au spus că religia şi ştiinţa sunt întotdeauna în conflict. Iar asta pentru că identifică religia cu latura conservatoare a creştinismului evanghelic american.

Majoritatea care au găsit religia compatibilă cu ştiinţa au o viziune mai largă asupra religiei – incluzând practici spirituale neinstituţionalizate precum meditaţia și rugăciunea particulară. Ei au dat exemple de alţi cercetări religioşi, precum Francis Collins, fizician, genetician și director al National Institutes of Health, care vorbeşte des despre a fi creştin şi om de ştiinţă în acelaşi timp, lansând şi o carte despre asta în 2006, „The Language of God: A Scientist Presents Evidence for Belief”.

Pe de altă parte, majoritatea oamenilor de ştiinţă intervievaţi au vorbit la modul negativ despre biologul evoluţionist Richard Dawkins, faimos pentru ateismul său.

Cercetătorii nu apreciază impactul pe care Dawkins îl are asupra felului în care publicul îi percepe pe oamenii de ştiinţă. Ei sunt foarte îngrijoraţi din cauza aceasta.

Rezultatele studiului de faţă vin să solidifice concluziile unui alt studiu făcut tot de Ecklund şi publicat anul trecut în „Sociology of Religion”. Acel studiu arăta că „există spiritualitate chiar şi printre cei mai seculari oameni de ştiinţă”, peste 20% dintre cei intervievaţi, declaraţi atei, fiind defapt persoane spirituale.”

Aceşti oameni de ştiinţă atei şi spirituali caută miezul unui sens al adevărului prin intermediul spiritualităţii. Spiritualitatea şi ştiinţa sunt pentru aceşti cercetători atei forme de căutare individuală a unui sens, fără ca să ajungă vreodată la un sens absolut. Ei resping religia pentru că aceasta, în general, vine cu adevăruri şi afirmaţii absolute, în timp ce spiritualitatea este preferată pentru că „este deschisă pentru explorarea ştiinţifică”.

Surse: Huffington Post, WILEY, Semnele timpului

2 thoughts on “Pentru oamenii de știință nu există un război între religie și știință

  1. Majoritatea care au găsit religia compatibilă cu ştiinţa au o viziune mai largă asupra religiei – incluzând practici spirituale neinstituţionalizate precum meditaţia și rugăciunea particulară.

    Ceea ce-i face pagani, deisti, etc.

  2. Este vorba de religie in general, nu atat crestinismul vs. stiinta, si faptul cei mai multi nu neaga existenta unei fiinte atotputernice si creatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *