Spovedania – taina prin intermediul căreia creştinul se pregăteşte pentru a se uni cu Hristos

Simpla enumerare a păcatelor, fără a exista căinţa şi dorinţa de îndreptare, nu atrage după sine iertarea, nu este plăcută lui Dumnezeu, şi nu duce la mântuire.

Spovedania este necesară deoarece păcatele ne îndepărtează de Domnul, iar apropierea de El se face prin mărturisirea înaintea preotului duhovnic.

Spovedania trebuie să se facă din toată inima, să fie făcută cu sinceritate, nu formal. Aceasta trebuie să fie completă. Ea devine incompletă atunci când cel care se spovedeşte ascunde în mod voit anumite păcate sau le mărturiseşte parţial.

Pregătirea pentru spovedanie începe cu câteva zile înainte. Creştinul trebuie să-şi facă un examen al conştiinţei sale. Înainte de a merge la spovedanie se citeşte canonul de pocăinţă către Domnul Iisus Hristos.

Etapele unei spovedanii:

– conştientizarea stării de păcătoşenie şi hotărârea de a începe o viaţă nouă
– rugăciuni şi post
– mărturisirea păcatelor în faţa preotului
– primirea canonului, care este „medicament” ce vindecă sufletul
– primirea iertării păcatelor prin rugăciunea de dezlegare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *