Protocol de colaborare între Patriarhia Română şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

În ziua de 16 octombrie 2012, la Palatul Patriarhiei a fost încheiat Protocolul de colaborare între Patriarhia Română şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Documentul a fost semnat de Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar patriarhal şi Doamna Natalia Intontero, Secretar de Stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Protocolul are în vedere pe de o parte competenţele Departamentului pentru Românii de Pretutindeni în ceea ce priveşte elaborarea şi aplicarea politicii Statului Român în domeniul relaţiilor cu comunităţile româneşti din afara graniţelor pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase aromânilor din diaspora; pe de altă parte, protocolul are în vedere misiunea Patriarhiei Române, prin parohiile ortodoxe româneşti din afara graniţelor României organizate în eparhii, de întărire a identităţii spirituale şi culturale a românilor de pretutindeni.

Între programele, proiectele şi acţiunile derulate în comun de Patriarhia Română şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni menţionăm:

– Construcţia, reparaţia, conservarea şi dotarea bisericilor şi bibliotecilor românilor de pretutindeni;
– Renovarea şi întreţinerea muzeelor, monumentelor istorice, monumentelor de artă a românilor de pretutindeni, precum şi protejarea şi revitalizarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti în comunităţile din diaspora;
– Proiecte educaţionale şi manifestări culturale în ţară şi străinătate destinate românilor de pretutindeni etc.

Protocolul de colaborare are ca scop consolidarea rolului educaţional al parohiilor ortodoxe române din afara graniţelor ţării şi susţinerea proiectelor promovate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, inclusiv prin punere la dispoziţie, în măsura posibilităţilor a spaţiilor folosite de parohiile ortodoxe româneşti în special în zonele în care nu există misiuni speciale ale României.

Protocolul de colaborare între Patriarhia Română şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a fost încheiat pe o perioadă de un an de la data semnării cu posibilitatea de prelungire printr-un act adiţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *