Regele romilor, împăratul romilor, preşedintele romilor şi chiar directorul romilor …

România Liberă explică printr-un articol care dintre aceste poziţii pompoase are cu adevărat valoare în faţa ţiganilor din România.

Interesant este că în 2003, Ilie Stănescu era încoronat şi el ca rege internaţional al romilor creştini. Florin Cioabă, care deţinea deja un titlu similar, l-a acuzat pe co-etnicul său că a ajuns suveran dupa ce l-a cumpărat pe împăratul Iulian cu 1000 de lei şi două găini. De altfel, Ilie Stanescu a recunoscut că a dat banii şi păsările.

Bizar este că toată ceremonia de încoronare a lui Ilie Stănescu a avut loc la Mănăstirea de la Curtea de Argeş şi a fost oficiată de Preasfinţitul Calinic, episcopul Argeşului. Acesta le-a recunoscut romilor, printr-un comunicat de presă public, autoritatea acestor titluri nobiliare şi le sfinţea coroanele de aur. “Ceremonia a constat în binecuvintarea coroanei care s-a făcut cu apă sfinţită, urmată de un Te Deum”, potrivit documentului.

Între timp, regele Ilie Stănescu a murit, iar “tronul” a fost moştenit de fiul său, Dan Stănescu, în timpul “priveghiul regal de la Costeşti” din 2007.

În fine, chiar regele Florin Cioabă a oferit, în 2009, titlul de “preşedintele romilor” lui Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondialul, aflat în prezent în închisoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *