Judecata oamenilor

Măsura dragostei fiecaruia este foarte variată și Domnul cântărește lacrimile fiecaruia și drepte sunt judecați le Sale. El nu se uită la fața omului, ci la gândurile sale ascunse. Nu evlavia aparentă și nu practica religioasă exterioara le prețuiește Dumnezeu mai mult, ci inima curată, înfrântă, duhul smerit; pe acestea le dorește El.

Fiecare va da socoteală de ceea ce a primit sau de ceea ce i s-a oferit și n-a primit, de ocaziile ce i s-au dat să afle, să caute, să învețe și pe care nu le-a luat în serios, de sfaturile și îndemnurile Domnului venite prin gura oamenilor aleși, care însă n-au fost primite, ci au fost disprețuite. Cel cu adevarat credincios nu va fi niciodată sigur de sine însuși. Chiar de va fi obtinut harul ceresc, el tot va crede că nu-l are și nimanui nu va spune lucrul acesta. Toată munca și tot zelul lui i se vor părea nimic și veșnic va fi flămând și însetat de Dumnezeu.

Cel care se compara cu altul și se crede mai luminat și mai înălțat spre desăvârșire, acesta – vai! – a și căzut din smerenie în mandrie, și toate ostenelile lui sunt zadarnice.

Judecarea altora este întotdeauna dovada trufiei din inima celui ce judecă. Numai cel care îi iartă pe toți, îi apără, abia acela a ajuns la smerenie. Cel care dezvăluie păcatele altora este, de asemenea, plin de mândrie și toata evlavia lui este o prefăcătorie. Și nu este suficient ca limba să tacă, să nu mai clevetească, ci trebuie ca mintea însăși să-ajungă să nu mai gândească niciodata rău despre nimeni. Căci păcatul trufiei în minte nu este numai pe limba. Abia atunci când în gânduri și în vorbe se face un gol total despre lume și oameni și Domnul este singura preocupare a mintii, a limbii, a urechii și a ochiului, abia atunci sufletul a ajuns la acea fericire a sărăciei duhului pe care Iisus o pune în fruntea celor nouă fericiri predicate de El.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *